Noi detalii despre „Palatul Împăratului”, cum este supranumită Vila din Aviatorilor nr. 86, despre care s-a spus că este pregătită pentru Klaus Iohannis.
Potrivit unor surse de la vârful PNL citate de Realitatea Plus, social-democrații sunt cei care au inițiat documentul pentru renovarea Vilei din Aviatorilor.
Recent, premierul Marcel Ciolacu a cerut secretarului general Mircea Abrudean în şedinţa de guvern să declanşeze procedura de desecretizare a cheltuielilor efectuate de RA-APPS la vila din Aviatorilor nr. 86, despre care s-a scris că va fi repartizată preşedintelui Klaus Iohannis la terminarea mandatului, lucru pe care acesta l-a negat în primăvară.
La scurt timp, Regia Autonomă Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat (RA-APPS) a transmis că a decontat până acum 13,8 milioane de lei fără TVA, echivalentul a aproape 3 milioane de euro, pentru lucrările de reabilitare la vila din Aviatorilor 86, în București.
Vila RAAPPS din Aviatorilor. „V-a trecut prin minte un scenariu B?”
Și va plângeți a nu sunt spitale pentru amarasteni bolnavi. România social-democrata-liberala, nesimțiți lumi aceste clanuri cu sigla.