
Internaţionalul român Denis Drăguş a afirmat la finalul partidei cu selecţionata Kosovo, de pe Arena Naţională, din Liga Naţiunilor la fotbal, că „tricolorii” se aşteptau să fie provocaţi de oaspeţi în cazul în care acestora nu le-ar fi convenit rezultatul meciului.
„Ne aşteptam într-un fel ca, dacă rezultatul nu o să le convină, să ne provoace, să caute astfel de lucruri. Important este că noi ştiam ce aveam de făcut. Noi nu am ştiut ce se întâmplă, noi voiam să jucăm până la final, după care am înţeles că ei nu mai vor să iasă. Nu ştiam care sunt procedurile în astfel de momente. Este important pentru noi că ne-am îndeplinit obiectivul de la acest meci. Normal că voiam să câştigăm, dar câteodată trebuie să fii inteligent şi să ştii să gestionezi astfel de momente”, a afirmat Drăguş.
Meciul dintre naţionala de fotbal a României şi Kosovo a fost abandonat la scorul de 0-0, vineri seara, pe Arena Naţională din Bucureşti, în Grupa C2 din Liga Naţiunilor, după ce echipa oaspete s-a retras de pe teren în min. 90+5.
Meciul, care a fost la câteva zeci de secunde de a se încheia natural, după timpul suplimentar acordat de arbitru, s-a încheiat grotesc, cu echipa Kosovo părăsind terenul fără un motiv plauzibil, în ciuda încercărilor arbitrului de a-i determina pe jucătorii oaspeţi să rămână pe gazon.
După o întrerupere de circa 70 de minute, arbitrul danez Morten Krogh a revenit pe teren şi a fluierat sfârşitul meciului doar în prezenţa jucătorilor români, un verdict urmând să fie dat de Comisia de Disciplină a UEFA.
Incidentele au izbucnit în min. 90+5, când căpitanul oaspeţilor, Amir Rrahmani, jucător la Napoli, l-a bruscat pe Denis Alibec, iar jucătorii celor două echipe s-au implicat în busculadă. Conflictul a fost aplanat în cele din urmă, iar arbitrul Krogh a dat trei cartonaşe galbene, primite de Rrahmani, Alibec şi Dellova.
România a primit lovitură liberă, dar jucătorii au continuat să se îmbrâncească în careu înaintea executării ei, iar jucătorii kosovari au decis să părăsească terenul.
În condiţiile în care România a câştigat meciul tur, de la Prishtina, cu 3-0, Kosovo avea nevoie de cel puţin o victorie la acest scor la Bucureşti pentru a păstra şanse de a câştiga grupa şi a promova în Liga B.
@ 11:40
Pai Hagi JR a jucat cam 2 minute si daca nentu’ Alibec i-ar fi pasat cum trebuie, ar fi dat si gol !?
Nu a fost nimic premeditat , e o prostie sa spui asta ! Ei au vrut sa ne bata , au fost aproape , NITA NE-A salvat ca si in alte situatii . Adevarata vedeta a Romaniei este Nita , si nu facaturi , fii si nepoti , ca Hagi jr . Presa nu vede asta … pur si simplu nu vede . ps- Kosovarii , sunt oameni iuti la minie , instinctivi si foarte patrioti . Asa se explica reactia lor cind mai erau 2 min. de jucat . Dar sa nu facem pe prosti , reactia lor ne poate aduce trei puncte . Meritate sau nu , nu mai conteaza .
Hai sa fim seriosi, echipa noastra a suferit mult. Noroc ca aia n-au dat gol, Nitza fiind „olandezul zburator”. Sa iesi de pe teren in minutele de prelungiri, fara un motiv plauzibil, este si o incultura sportiva crasa, mai ales ca astia, albanezii khoshovari sunt adunati de prin toata Europa. Clar ca au premeditat gestul, asteptind ceva care n-a venit la ce sperau ei, „hartuiala dintre capitanul koshovar si Alibec fiind provocata chiar de el..Sa vedem ce face UEFA. Sper sa le dea sanctuni maxime( pierderea partidei cu 3-0 si amenzi usturatoare)..
Hotărârea de părăsire a terenului a fost premeditata și decisa de la nivelul autoritatilor asa-zisului stat kosovo, pentru a crea un scandal diplomatic favorabil acestor nimeni.
un comportament adecvat determinat de cultura prezentului…asta e lumea violentei, o lume secata de propriile traume si frici pe care le tot multiplica…
unii vor sa aiba …. o sa aveti pamint, stati linistit, si dedesubt si deasupra si la stinga si la dreapta… insa pina atunci traiti, daca sinteti in stare… e valabil si pentru putin si pentru orban si pentru austrieci, israelieni si pentru toti cei care, in anul 2024, mai cred ca granitele si nationalitatea ar mai avea vreo poveste de spus alta decit sa se transforme in cosmaruri! Sintem o singura natiune, rasa umana pe aceasta planeta. Este singurul punct de plecare in reconstructia umanitatii. Sau daca este mai usor si la indemina unora, extinctia.