Update: Traficul feroviar pe magistrala de cale ferată 400 Sfântu Gheorghe – Miercurea Ciuc a fost reluat, după ce a fost întrerupt mai mult de o oră, miercuri dimineață.
Traficul feroviar pe magistrala de cale ferată 400 Sfântu Gheorghe – Miercurea Ciuc este întrerupt, miercuri dimineață, după ce un copac a căzut pe firele de înaltă tensiune, anunță Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliţiei Române (IGPR).
Circulația trenurilor este întreruptă total la kilometrul feroviar 59+600 de metri, între localităţile Malnaş şi Bixad, în judeţul Covasna, potrivit sursei citate.
Trenurile și-au întrerupt circulația în zonă după ce un copac a căzut, în cursul dimineții, peste firele de înaltă tensiune.
„Până la remedierea problemei, patru trenuri au fost oprite în staţii, astfel: InterRegio 366 Braşov – Budapesta şi Regio 4505 Braşov – Siculeni (Bodoc); Regio 4504 Siculeni – Braşov (Băile Tuşnad); Regio 407 Budapesta – Braşov (Bixad)”, potrivit Centrului Infotrafic al Poliției Române.