Huiduieli la Judecătoria Vaslui

Cei șapte tineri din localitatea vasluiană Văleni acuzați de viol au fost întâmpinați vineri dimineață cu huiduieli și fluierături…

Huiduieli la Judecătoria Vaslui

Cei șapte tineri din localitatea vasluiană Văleni acuzați de viol au fost întâmpinați vineri dimineață cu huiduieli și fluierături…

Cei șapte tineri din localitatea vasluiană Văleni acuzați de viol au fost întâmpinați vineri dimineață cu huiduieli și fluierături de peste 600 de oameni veniți în fața Judecătoriei Vaslui, unde se desfășoară un nou termen al procesului, transmite Agerpres.

Update 14,00: Procesul a fost reluat, ședința de judecată fiind întreruptă după ce avocații celor acuzați au depus cereri de recuzare a judecătorului.

‘”Pușcăria!”, „Castrarea!”‘, au strigat oamenii. La proces au venit și susținători ai celor șapte, iar spiritele s-au încins.

Mai mulți localnici din Văleni care au venit la Vaslui pentru a-i susține moral pe cei șapte au fost huiduiți și, ulterior, alungați din piațeta centrală a orașului. „Nu vă e rușine? Ne-ați făcut județul de râs!”, „Ați venit să faceți ordine și la noi în oraș?”, „Nu vă e rușine, nu aveți mame, surori? Dacă ar păți și ele ce a pățit fata, tot i-ați susține? Fugiți la casele voastre!”, au strigat mai mulți vasluieni către grupul de localnici din Văleni. Aceștia din urmă au fost conduși de forțele de ordine în afara pieței. Mai multe efective de jandarmi și polițiști au venit la fața locului pentru a asigura ordinea.

Cele peste 600 de persoane, majoritatea femei de peste 40 de ani care au venit în brațe cu copiii lor, dar și vârstnici și tineri, sunt indignate că violatorii din Văleni nu sunt cercetați în stare de arest.

Procesul în care şapte tineri sunt judecați a fost suspendat, vineri, după ce unul dintre avocaţi a solicitat recuzarea judecătorului de şedinţă.

Un alt magistrat va analiza cererea de recuzare şi va stabili dacă procesul va continua cu acelaşi judecător sau cu altul, urmând ca apoi şedinţa să se reia.

Distribuie articolul pe:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.