Inedit. Primul tunel forat pe o autostradă din România (video)

Stadiul fizic al lucrărilor pe cei 9,86 kilometri ai șantierului secțiunii 4 Tigveni – Curtea de Argeș a autostrăzii Sibiu – Pitești (A1) a ajuns la aproape 64%, luni realizându-se străpungerea primei galerii a tunelului Momaia, de 1,35 kilometri.

‘S-a realizat străpungerea primei galerii (sensul de mers Sibiu – Pitești) a tunelului rutier Momaia! Este o etapă importantă pentru construcția secțiunii 4 (Curtea de Argeș – Tigveni) a autostrăzii Sibiu – Pitești (A1). Tunelul Momaia (1,35 km) este primul tunel rutier forat, construit pe o autostradă din România și este format din două galerii unidirecționale (câte o galerie pe fiecare sens de circulație)’, a anunțat ministrul Transporturilor și Infrastructurii, Sorin Grindeanu, pe pagina sa de Facebook.

La rândul său, directorul general al Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), Cristian Pistol, a precizat, tot pe Facebook, că pe cei 9,86 km ai șantierului secțiunii 4 (Tigveni – Curtea de Argeș) stadiul fizic al lucrărilor a ajuns la aproape 64%.

Și secretarul de stat în Ministerul Transporturilor Ionel Scrioșteanu a notat, pe pagina sa de Facebook, că străpungerea primului tunel rutier la nivel de autostradă din zona munților Carpați reprezintă ‘un eveniment istoric pentru România și concretizarea unei prime premieri din cele pe care le-am enumerat la începutul acestui an’.

‘Este vorba despre străpungerea Tunelului Daniela (sensul de mers Sibiu – Pitești) de pe Secțiunea 4 Tigveni – Curtea de Argeș a Autostrăzii Sibiu-Pitești (A1), care face parte din tunelul care subtraversează Dealul Momaia din județul Argeș. Tunelul Momaia are următoarele caracteristici: 1,35 km lungime; două fire principale separate și paralele, câte unul pentru fiecare sens de mers, denumite Tunelul Daniela, pentru sensul de mers Sibiu – Pitești și Tunelul Alina, pentru sensul de mers Pitești – Sibiu; câte două benzi pe sens și acostamente; sistem de ventilație; sistem de evacuare; iluminat public; sistem de comunicare; câte o clădire la intrare și ieșire, pentru controlul și operarea tunelului’, a arătat el.

Potrivit secretarului de stat, la construcția celor două fire ale tunelului se lucrează concomitent ’24 de ore din 24, 7 zile din 7′ cu echipe de specialiști aduși din Austria, împreună cu muncitori din România.

‘Deși lucrările pe această secțiune au început în vara anului trecut, progresul fizic al acestora se află în avans față de grafic și de termenul de finalizare (2027), fiind la peste 62%. Celălalt fir, Tunelul Alina, va fi străpuns în luna aprilie. Reamintesc faptul că printre premierele din infrastructura de transport a României pe care le-am preconizat pentru anul acesta, regăsim: minimum patru tuneluri în același timp în execuție – tunelul Poiana pe Secțiunea 3 a Autostrăzii Sibiu-Pitești (A1), două tuneluri pe lotul Margina – Holdea (lotul urșilor) A1 și Tunelul Curtea de Argeș, cu cele două fire, Daniela și Alina, aferent secțiunii 2 a Autostrăzii Sibiu – Pitești (A1). Începem lucrările la cel mai lung tunel rutier de pe Autostrada Sibiu – Pitești (A1), respectiv Tunelul Poiana în lungime de 1,8 km aflat pe secțiunea 3. Va avea loc prima străpungere a Carpaților prin Tunelul Curtea de Argeș, pe ambele sensuri de circulație, respectiv Sibiu – Pitești, și invers (Daniela și Alina)’, a transmis Scrioșteanu.

Recomanda [votes_up id=829703]

5 Comentarii

  1. Poate ala de i-a dat numele o fi avut o amanta Daniela si a constatat ca are tunel la incheietura picioarelor!

  2. străpungerea primei galerii a tunelului Momaia – io vad ca era deja strapunsa si doar ati dat gaura intr-un zid pus la misto

  3. timpuri, galeriile purtau numele de Sfanta Varvara, Sfantul Gheorghe, acum o sa intram cu totii in tunelul Daniela.
    Cine a fost nasul domnilor, sa stim si noi, aia de am platit!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.