Amânarea ridicării vizelor pentru America strică vacanțele a mii de români care și-au planificat deja călătoriile.
„Turiştilor le-a fost teamă exact de acest lucru: că s-ar putea schimba decizia oficialităţilor din Statele Unite. Turiştii care nu au viză pot aplica pentru obţinerea acesteia şi dacă au plecări în aprilie, în perioada Paştelui, după ce aplică, intră în contul lor şi solicită programare în regim de urgenţă. Noi nu avem cum să anulăm, tot ce putem face este să-i ajutăm pe turişti”, spune Florin Ionescu, consultant în turism,conform observatornews.
Obținerea unei vize pentru America durează în jur de două săptămâni, iar cea de urgență poate fi procesată mai repede, între două și șapte zile lucrătoare, dar se acordă doar în cazuri speciale.
„Noi chiar ne dorim să continuăm demersurile pentru a ajunge în vacanţă în Statele Unite. Vom aplica pentru viză de urgenţă. Sperăm să putem să o primim în timp util, astfel încât în luna aprilie să călătorim în Statele Unite”, spune o turistă.
Alți turiști și-au reprogramat vacanța și speră că până atunci se vor ridica vizele.
„Există riscul fie de a nu mai putea călători şi de a pierde contravaloarea biletului, cu excepţia taxelor de aeroport, care se vor putea rambursa, fie dacă au un bilet flexibil să poată reprograma la o dată ulterioară. Sigur că nu ţine de pasager, dar orice situaţie care are legătură cu documentele necesare pentru pasager, el trebuie să se asigure că le are disponibile la data zborului, indiferent ce s-ar întâmpla”, spune Ramona Colea, administrator companie desbăgubiri.
Doamne ajuta! Sa dai atâția bani ca sa te trezești arestat de ICE, Poliția Politica! Nu e de mers in SUA, dictatura Big Brother!