Donald Trump a anunțat că va semna un ordin executiv prin care va prelungi cu încă 75 de zile termenul limită pentru interzicerea TikTok.
„Sperăm să continuăm să lucrăm cu bună credință cu China. Nu vrem ca TikTok să «dispară». Așteptăm cu nerăbdare să lucrăm cu TikTok și China pentru a încheia afacerea”, a spus președintele într-o postare pe Truth Social.
„Administrația mea a lucrat din greu la un acord pentru salvarea Tiktok și am făcut progrese extraordinare. Acordul necesită mai multă muncă pentru a ne asigura că toate aprobările necesare sunt semnate”, a mai declarat Trump.
Anunțul vine cu doar o zi înainte ca interdicția să intre în vigoare, după ce Trump a amânat-o inițial cu 75 de zile când a preluat mandatul în ianuarie.
Fostul președinte Joe Biden a semnat anul trecut o lege care a impus ByteDance, compania mamă a TikTok, cu sediul în China, să cedeze aplicația sau să se confrunte cu o interdicție în SUA, din motive de securitate națională.
Nanacul asta ii crede pe toti sharlatanii rusi, chinezi si nord-coreeni de buna credinta. Ptr el doar ucrainenii si europenii nu sunt de buna credinta……[R]