Celine Dion, martora unei logodne între fani

Cântăreața canadiană este o persoană foarte expresivă, iar cei care o admiră de la începuturile carierei știu că are cele mai neașteptate reacții, în orice situație. Celine Dion a demonstrat acest lucru și în urmă cu ceva vreme, la o întâlnire cu doi fani înfocați, Austin McMillan și Nick Janevski, în cadrul emisiunii The Today Show.

Înainte ca emisiunea să înceapă, cei trei se aflau în culise și se pregăteau de show pe ultima sută de metri. Ei bine, Nick, în vârstă de 24 de ani, a considerat că este momentul prielnic pentru a o cere în căsătorie pe iubita sa, Austin, totul petrecându-se sub ochii lui Celine. Însă ceea ce a părut o reacție spontană, cauzată de un val de emoții, a fost de fapt o „surpriză aranjată“, bine pusă la punct cu luni în urmă. Nick Janevski este fostul antrenor personal al managerului lui Celine Dion. El a luat legătura cu echipa cântăreței pentru a obține permise de culise și pentru a o întâlni pe artistă. De asemenea, el a spus întregii familii să îi aștepte pe amândoi cu flori și baloane după terminarea show-ului de televiziune. „Am fost în stare de șoc. Nu mi-am găsit puterea nici să îi spun că accept. Voiam să facem o poză toți trei și, dintr-o dată, l-am văzut cum se așază în genunchi în fața mea. Toate femeile știu ce urmează să se întâmple. Am înghețat. Nu am spus nimic, doar am zâmbit. Cât despre Celine Dion, amuțise! Timp de două minute nu a făcut altceva decât să se ascundă după perdea. A fost un moment ilar. Ne spunea că este foarte emoționată“, a povestit Austin McMillan, pentru Cosmopolitan.com.

Proaspăta logodnică a postat un mesaj pe Instagram, în care a descris bucuria momentului și i-a mulțumit lui Celine Dion pentru participarea involuntară: „Celine a fost la fel de șocată precum Austin de cererea în căsătorie. Nu avem cuvinte pentru a descrie acele momente. Ceea ce trebuia să fie o seară alături de artista mea preferată s-a transformat în cel mai frumos eveniment din viața mea. O noapte presărată cu clipe de fericire și emoție. Familia ne aștepta afară cu flori, baloane și dulciuri. Mă voi căsători cu bărbatul visurilor mele și voi îmbătrâni alături de cel mai bun prieten. Nu putea fi mai bine de atât!“.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.