Udrea mai cere o reducere din pedeapsă

Fostul ministru al Turismului Elena Udrea solicită reducerea pedepsei care i-a mai rămas de executat cu încă 17 zile

De B C
Udrea mai cere o reducere din pedeapsă

Fostul ministru al Turismului Elena Udrea solicită reducerea pedepsei care i-a mai rămas de executat cu încă 17 zile

Fostul ministru al Turismului Elena Udrea solicită reducerea pedepsei care i-a mai rămas de executat cu încă 17 zile pe care le-a petrecut în Arestul Central şi în arest la domiciliu într-un alt dosar faţă de cel în care a fost condamnată.

Potrivit portalului instanţelor de judecată, Udrea a înregistrat, în data de 6 mai, la Tribunalul Prahova o nouă contestaţie la executare, în acest dosar fiind stabilit termen de judecată pentru data de 27 mai.

Surse judiciare au declarat, miercuri, pentru AGERPRES, că fostul ministru cere reducerea pedepsei rămase de executat cu 17 zile care au fost executate în Centrul de Reţinere Bucureşti şi în arest la domiciliu într-un alt dosar care a fost soluţionat fără a fi dispusă trimiterea în judecată.

Elena Udrea solicită instanţei să soluţioneze cererea cu celeritate, întrucât prin această reducere a pedepsei se vor îndeplini condiţiile pentru analiza liberării condiţionate, spun sursele citate.

Tribunalul Prahova a admis, la sfârşitul lunii aprilie, cererea fostului ministru al Turismului Elena Udrea privind deducerea din pedeapsa care i-a rămas de executat a perioadei în care s-a aflat în detenţie în Costa Rica şi Bulgaria.

„Deduce din pedeapsa de 6 ani închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr. 181 din data de 28.03.2017 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Secţia Penală, perioada de la data de 25.02.2015 la data de 16.06.2015, reprezentând perioada în care petenta a fost arestată preventiv şi arestată la domiciliu în România, perioada de la data de 03.10.2018 la data de 24.12.2018, reprezentând perioada în care aceasta a fost arestată în Republica Costa Rica, perioada de la data de 07.04.2022 la data de 16.06.2022, reprezentând perioada în care aceasta a fost arestată în Bulgaria, precum şi perioada executată efectiv în România respectiv de la data de 16.06.2022 la zi. Anulează mandatul de executare a pedepsei închisorii nr. 44/05.06.2018 emis în baza sentinţei penale nr. 181 din data de 28.03.2017 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Secţia Penală şi dispune emiterea unui nou mandat de executare a pedepsei închisorii, ulterior rămânerii definitive a prezentei hotărâri”, se arată în minuta deciziei publicată pe portalul instanţelor de judecată.

Decizia nu a fost contestată.

Distribuie articolul pe:

7 comentarii

  1. Elena Udrea stie prea multe: despre Basescu, despre Boc si alti pedelaci de frunte dar mai ales despre binomul nociv Koldea-Koveshy.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.

@2025 Cotidianul.ro. Toate drepturile rezervate