Piedone nu scapă nimic. Magazinele cu jucării pentru adulți sunt cele care au intrat de data aceasta în vizorului șefului ANPC.
„Pentru că avem unele sesizări, ne interesează suplimentele, lubrifianții, acadelele“, a precizat Cristian Popescu Piedone. După verificarea situației la fața locului, trei dintre aceastea au fost închise temporar din cauza neregulilor majore constatate.
ANPC precizează:
În data 14.05.2025, comisarii din cadrul Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor, sub coordonarea domnului președinte Cristian-Victor Popescu Piedone, au desfășurat un control operativ la nivelul Municipiului București având drept obiect verificarea respectării prevederilor legale în domeniul protecției consumatorilor la comercializarea de produse destinate exclusiv persoanelor majore (18+), pentru uz personal cu caracter erotic
Astfel, au fost verificați 19 operatori economici, fiind dispuse până în acest moment următoarele sancţiuni:
– 22 amenzi contravenţionale, în valoare de 937.000 de lei și 5 avertismente
– oprirea definitivă pentru 52 bucăți în cuantum de aproximativ 10.500 lei
– oprirea temporară a 4947 bucăți în cuantum total de aproximativ 28.000 lei
Dintre cele mai importante deficiențe întâlnite menționăm:
Informare necorespunzătoare a consumatorilor, în ceea ce privește produsele oferite spre comercializare
Produse tip accesorii fără elemente de identificare și caracterizare
Absența instrucțiunilor de utilizare
Absența precauțiilor speciale la utilizare
Absența declarațiilor de conformitate care să ateste siguranța și securitatea produselor
Absența menționării funcției produselor/accesoriilor
Absența informării consumatorilor asupra compoziției produselor tip lenjerie intimă
În vederea verificării conformității produselor, s-a procedat la sigilarea a 24 de sortimente de produse, urmând a fi supuse analizor specifice în cadrul unui laborator acreditat.
Totodată, având în vedere multitudinea produselor cu deficiențe constatate și în scopul prevenirii prejudicierii consumatorilor, s-a dispus oprirea temporară a prestării serviciilor, până la remedierea deficiențelor, pentru următorii operatori economici:
SC NTE COM SRL – Sectorul 1
SC EXCLUSIVE PROMOTION SRL – Sectorul 2
SC LYA&NIK COM SRL – Sectorul 1
Le-a testat și n-au dat randament ?!Ghinion!