Eugen Rădulescu (BNR): Va fi foarte greu

”Dincolo de analizele despre cum am ajuns aici, nu avem prea mult timp pentru a porni la o reforma profunda, a…

De (V.N.)
Eugen Rădulescu (BNR): Va fi foarte greu

”Dincolo de analizele despre cum am ajuns aici, nu avem prea mult timp pentru a porni la o reforma profunda, a…

Eugen Rădulescu, consilier la BNR,  spune că nu „prea mult timp pentru a porni la o reformă profundă, a economiei şi a societăţii”. Conform acestuia, după ce este validat de Parlament, viitorul Guvern ar trebui „să îşi asume răspunderea în Parlament pe un pachet legislativ care să ducă la măcar 70% dintre reformele absolut necesare”.

”Dincolo de analizele despre cum am ajuns aici, nu avem prea mult timp pentru a porni la o reforma profunda, a economiei si a societatii. Va fi foarte greu, pentru ca interesele care vor fi afectate de reforma sunt puternice si bine structurate, iar viitorul guvern are inca misiunea imposibila de a identifica o majoritate parlamentara care sa sprijine aceasta reforma.
Eu, personal, sunt de parere ca viitorul guvern, dupa ce este validat de Parlament ar trebui sa isi asume raspunderea in Parlament pe un pachet legislativ care sa duca la macar 70% dintre reformele absolut necesare. Postarea pe care o preiau mai jos arata cateva din aceste reforme”, a scris economistul.

În postarea sa, consilierul BNR preia idei prezentate de către directorul executiv al Confederaţiei Patronale Concordia, Radu Burnete.

Acesta spune că „după acest moment de respiro”, nu trebuie să mai existe „tot felul de scuze” pentru care nu se pot face „reformele care să aducă banii” din PNRR. „Pensii speciale, companii de stat, combaterea evaziunii, toate trebuie făcute şi partidele care au guvernat în ultimii ani au responsabilitatea să închidă chiar din Parlament toate aceste dosare. Cine refuză, ne condamnă la criză economică”, precizează Burnete.

Potrivit directorului executiv al Concordia, în ultimii ani s-a construit un „monstru administrativ” care împiedică absorbţia fondurilor europene din politica de coeziune.

„Din banii alocaţi între 2021 şi 2027, noi am absorbit sub 10%. Suntem în 2025! Suntem la sub 10% din vina noastră. Cine refuză să demanteleze acest haos birocratic (calm, cu pixul nu cu drujba), ne condamnă la criză economică. Avem nevoie de aceşti bani ca de aer”, consideră Burnete.

În acelaşi timp, spune Radu Burnete, economia privată „nu mai poate suporta continuarea dezmăţului”, adică evaziunea fiscală, iar cheltuielile publice trebuie reduse.

„Anul trecut, dacă adunăm cât a colectat din taxe şi impozite (33% din PIB) şi cât s-a împrumutat (9.3% din PIB) statul a cheltuit peste 40% din PIB. Prea mult pentru cum arată economia privată a României şi cu certitudine prea mult la câtă risipă este în cheltuirea acestor bani” (…). Reechilibrarea bugetară trebuie făcută fără o creştere semnificativă a fiscalităţii şi dacă este necesară trebuie să fie limitată în timp şi în impact. Trebuie să renunţăm şi la toate impozitele stupide care ne frânează aiurea economia – impozitarea excesivă a muncii part-time, IMCA şi tot felul de alte impozite excepţionale şi speciale. Avem nevoie de taxare clară, simplă, echitabilă”, explică Burnete.

Directorul executiv al Concordia mai spune că pieţele, investitorii, Comisia Europeană, agenţiile de rating vor da României „un moment de respiro”, „mai ales dacă Nicuşor Dan va putea numi un premier care inspiră încredere”.

„Dacă nu facem ce am enumerat şi dacă nu facem repede, luna de miere se va încheia rapid. Cetăţenii şi-au făcut ieri (n. red. duminică) datoria, dar partidele importante au ele o responsabilitate acum: să nu fugă şi să pună osul să facă tot ce-au amânat de atâta amar de vreme”, mai afirmă Radu Burnete.

Înainte de turul doi, consilierul BNR Eugen Rădulescu avertiza că venirea la putere a unui suveranist şi demisia guvernului „pava calea pentru acapararea întregii puteri de către forţele reacţionare”, posibilitate care „trimitea fiori pe pieţele financiare”. „Dacă nu schimbăm direcţia vaporului numit România, duminica viitoare, Titanic scrie pe noi! Mergeţi la vot şi evitaţi dezastrul, pentru numele lui Dumnezeu!”, scria Eugen Rădulescu.

Eugen Rădulescu a dat alarma: Titanic va scrie pe noi!

Distribuie articolul pe:

20 comentarii

  1. Atunci cand raportul euro/dolar era de 1,11 Isarescu ne oferea o devalorizare de 5,12 lei/euro, iar azi cand raportul este de 1,12 euro/dolar avem doar 5,08 lei/dolar… pare ca desi dolarul scade si euro se intareste si leu se intaraste in raport cu euro…e mai tare decat cele doua monede…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.