P. Peiu: AUR a spus adevărul, Sistemul a încercat să-l îngroape

”În urmă cu o săptămână, reprezentanții coaliției din jurul lui Nicușor Dan și aparatul mediatic care le servește interesele acuzau AUR de „dezinformare”, de „manipulare”, de „alarmism populist”. Astăzi, chiar presa afiliată sistemului confirmă cu cifre, grafice și breaking news-uri exact ceea ce AUR a semnalat constant: România este în pragul unui dezastru economic și social, provocat de guvernările PSD-PNL-USR, susține Petrișor Peiu.

 Politicianul AUR mai afirmă:

De la 1 iulie, piața energiei va fi complet liberalizată. Facturile s-ar putea dubla, potrivit surselor din Ministerul Energiei. În acest context, statul va oferi sprijin doar pentru 6 milioane de consumatori dintr-un total de aproximativ 9 milioane. Adică, 3 milioane de români sunt deja condamnați la facturi explozive. Cu toate acestea, acum câteva zile, când AUR a vorbit despre efectele liberalizării și despre sabotajul sistemului energetic, a fost acuzat că „minte” și că „sperie populația”. Cine minte acum?

– Taxe mai mari, facilități eliminate, venituri impozitate progresiv

România s-a angajat, în fața Comisiei Europene și a FMI, să corecteze deficitul bugetar prin:
• Egalizarea TVA, inclusiv la alimente (recomandare Banca Mondială);
• Eliminarea facilităților fiscale pentru sectoare întregi;
• Impozit progresiv pe venit (recomandare FMI);
• Impozit pe proprietate și pe mașini.

Deși toate acestea au fost documentate și prezentate, recunoscute public, acum o săptămână aceeași coaliție ne acuza pe noi că „inventăm” și „dezinformăm”.

– Suspendarea fondurilor europene și retrogradarea ratingului de țară

După 4 iunie, România riscă suspendarea fondurilor europene, iar în august poate urma retrogradarea ratingului de țară. Sunt riscuri reale, confirmate de experți și de presa mainstream. Și, totuși, săptămâna trecută, europarlamentari liberali susțineau, fără rușine, că dacă George Simion va fi ales președinte, România „va pierde 60 de miliarde de euro”. O minciună cinică, din moment ce gradul de absorbție al fondurilor 2021–2027 este de doar 3%, iar două tranșe PNRR au fost deja pierdute sub guvernările PSD-PNL-USR-UDMR.

AUR nu a mințit! AUR a spus adevărul! Sistemul a mințit românii cu zâmbetul pe buze, oferinu-le promisiuni goale!

Cerem public demisia celor care au orchestrat această campanie de manipulare și cerem presei să își asume responsabilitatea pentru modul în care a alimentat, voit sau inconștient, o campanie bazată pe frică, nu pe adevăr!”, a spus Petrișor Peiu, liderul senatorilor AUR.

Recomanda [votes_up id=849833]
Author

11 Comentarii

  1. Nu-mi dau seama cum se poate simti confortabil un om onest si pregatit ca dl Peiu printre nulitati ca Simion sau Lulea…

  2. Ce grupare isi pune conducator un derbedeu, sef de galerie intr-o peluza a societatii ? Nici pana azi nu v-ati prins ca vi l-a impus „sistemul” sa se chinuie sa piarda ?

  3. A.U.R. nu poate fi luat in serios.. In primul rînd această denumire a mai fost folosit de o organizație politică in democrația originlă rumînă și la fel a dat de ceasul morții.. Hautiții nu sunt nici cinstiți, nici educați, nici competenți in ceva deosebit, nici onorabili, nici suveraniști, deci cam nimic din ei nu e ceea ce vor să pară…Singurul lucru pentru care pedalează simion este faptul că e amenințat de nu-și plătește datoriile făcute in campanie..

  4. Posibil că eșecul AUR-ului să fie un noroc. Din așa mocirlă cu una cu două nu scoți țara… Să-i vedem ce vor face și cu ce..
    Desigur le doresc un succes..

  5. In „calatoria catre centrul Pamintului” (sau coborirea in Infern), cred ca sintem cu economia, deficitul si alte „chestii” undeva pe la nivelul Gropii Marianelor ! Iar prin august, cum spune dl Peiu, probabil ca vom ajunge la o notatie pe la ZZ+ …

  6. Azi a apărut DOVADA că alegerile prezidențiale au fost FRAUDATE de Sistemul TICALOSIT.
    AUR are obligația să se sesizeze politic la Ambasadele SUA și UE.
    DOVEZILE sunt prezentate de Dana Budeanu,pe site-ul ei !.

  7. Un specialist ,cinstit nu este ascultat de ” prostime”,ei vor sa fie mintiti, sa l-i se spune ce-si doresc ei. Intradevar ,in miscarea suveranista se gasesc multi specialisti,patrioti insa aur este partidul lui GS ,el l-a construit si e greu sa se dea laoparte,cum ar trebui. Tôt nu cistiga aur,sau miscarea suveranista,nu a-ti proceput? Dupa prima ” lovitura de stat” apoi à doua,mai era vorba sa lase friiele? Pina acum USA nu à recunoscut alegerile. Nu va uitati la gasca din ue,ei sint saboter.

  8. Domnule Peiu,dvs trebuia să fiți vârful de lance, nu un mediocru sau alți inși fără substanță. Ați fi șters pe jos cu marele olimpic la fiecare dezbatere, pe care sunt convins că le ați fi onorat pe toate. Georgel a umblat de nebun, că o muscă fără cap, peste tot, numai unde trebuia să fie, n a fost. Nici gașca din jurul său nu a fost în stare să l sfătuiască lucid. Niște târlani😣🤮

  9. Petrişor Gabriel Peiu este licebtiat al Politehnicii din Bucureşti (1996), şef de lucrări la aceeaşi instituţie; a fost consilier al Primului Ministru Radu Vasile (1998-1999) şi al Primului Ministru Adrian Năstase (2001-2002), subsecretar de stat pentru politici economice (2002-2003) şi vicepreşedinte al Agenţiei pentru Investiţii Străine (2003-2004); preşedinte al Sidex Galaţi (1999-2000) şi administrator al Romtelecom (1997-2000), Omniasig (1999-2001) şi Electroputere (2004-2005).
    fost consilier sri pentru privatizari in cabinete succesive Radu Vasile si Nastase,una din sugativele bugetare mufate la banul public ,si-a descoperit vocatia suveranista ,dupa ce a vandut economia Romaniei la mezat
    Halal AURolac!

    • Acum daca ii cautam pe toti politrucii de icre, care nu e turnator cu dosar la CNSAS,e acoperit cu dosar la secret!Asa e organizat Statul,altfel vine ocupatia straina!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.