Ministerul Culturii

Din câte răsuflă prin presă, anumite ministere sunt bătute în cuie funcție de bătutul cu pumnul în masă de puzderia de partide „pro-europene” care țin morțiș să roadă din ciolanul guvernării aruncat de la masa granzilor Europei.

Sigur, nu contează capacitatea celor care vor conduce domeniile respective, ci contează algoritmul politic al împărțirii ministerelor.

Și astfel, aflăm că tocmai CULTURA românească este subiect de bacșiș politic oferit pe tavă minorității maghiare.

Iar când vorbim de cultură vorbim și de istorie.

Și tocmai șeful cel mare al ungurilor, Kelemen Hunor, nu vrea să recunoască faptul că 1 Decembrie trebuie sărbătorita ca Zi Națională a României deoarece, această zi a împlinirii idealului național al românilor la o Patrie întregită și unitară ar reprezenta pentru maghiari o zi de doliu.

Este același politician care a pledat ani de zile pentru ca în Constituția României să fie modificat termenul „stat național” în „stat multietnic”.

Astăzi, coaliția „pro-europeană” dorește ca spiritul național, care înseamnă istorie, tradiție și CULTURĂ, să fie modelat pentru a deveni „spirit european”, adică fără tradiție, fără istorie și fără cultură națională.

Și desigur, în spiritul „pro-european” trebuie să se renunțe și la visul reîntregirii națiunii pentru a menține o Românie sfâșiată și slabă în fața altora.

Aceasta este diferența esențială între „pro-european” și „pro-românesc”.

Pentru această diferență și mai ales pentru slăbirea națiunii prin micșorarea coeziunii naționale a fost tot acest război electoral întreținut din afară, care s-a terminat cu răni adânci pentru nația română.

Târguiala de doi bani pentru ciolanul guvernării, doar între acele părți ale spectrului politic agreate de UE, arată că în lumina acestui spirit „pro-european”, națiunea română trebuie să fie eradicată prin transformarea în „națiune civică”.

Primul pas a fost făcut dincolo de Prut prin declarațiile Maiei Sandu despre „națiunea civică moldovenească”, declarații primite cu entuziasm de „moldovenii” cu pașapoarte românești.

Al doilea pas urmează la București prin punerea în mâna minorității maghiare a DESTINULUI culturii naționale.

Curios că tocmai aceste două segmente de cetățeni români, cei din regiunile cu majoritate maghiară și cei din regiunea Basarabia, au votat covârșitor pentru candidatul „pro-european”.

Și astfel, încet, încet, națiunea română se diluează sub privirile nepăsătoare ale unei noi generații pentru care cultura, tradițiile și istoria nu mai înseamnă nimic.

Așa încât, ce importanță mai are pentru români  dacă soarta culturii românești este lăsată pe mâna ungurilor sau a papuașilor din Noua Guinee?