Etapa a IV-a a Turului Franţei a început în Belgia şi s-a terminat în Franţa. Aşa cum era de aşteptat, în afară de Fabian Cancellare, şi alţi doi rutieri Andreas Schillinger de la Bora Aragon 18) şi Daryl Impey (Orica GreenEDGE) nu s-a aliniat la start, din cauza rănilor generate de groaznicul carambol din etapa a III-a. Etapa a avut mai multe sectoare de pavate şi toată lumea se aştepta la o recuperare a lui Nibali şi la o triere serioasă în pluton. Nu s-a întâmplat aşa ceva. Mai mult, am avut o etapă în care toţi favoriţii au făcut „meci egal”. Foarte interesant a fost însă finalul şi modul în care s-a decis victoria în etapă. În mod normal, fiind o etapă de plat, se anticipa o victorie la sprint masiv. Un eveniment petrecut cu 3,6 km înainte de linia de sosire a fost însă foarte prost gestionat de echipele sprinterilor. Ce s-a întâmplat: Tony Martin, unul dintre cei mai buni contratimpişti ai momentului, a lansat un atac, nu a fost băgat în seamă şi pe ultimii 3 km şi jumătate el a făcut de unul singur un „contratimp clasic” şi a câştigat etapa. „Contratimpul” lui Tony Martin a convenit de minune celor de la Sky, pentru că au scăpat de povara unui tricou galben venit prea devreme. Se ştie, marii favoriţi evită să poarte tricoul de lider din primele etape, pentru că în acest caz liderul ar fi vânat în permanenţă de ceilalţi favoriţi, şi atît el, cât şi echipa sa ar trebui să se consume suplimentar pentru conservarea tricoului galben. Mai trebuie menţionat că Tony Martin care pentru o singură secundă a pierdut în etapa a III-a tricoul galben, îmbracă în premieră tricoul de lider şi încă după o etapă câştigată. Cu aceste performanţe, etapă câştigată şi cel puţin o etapă un om îmbrăcat în galben, cei de la (Etixx-Quick-Step) şi-au îndeplinit în mare obiectivul din Turul Franţei.
Etapa a IV-a: Seraing – Cambrai (223,5 km)
- Tony Martin (Etixx-Quick-Step) – 5:28:58
- John Degenkolb (Team Giant-Alpecin) + 3”
- Peter Sagan (Tinkoff-Saxo) + 3”
- Greg Van Avermaet (BMC Racing Team) + 3”
- Edvald Boasson Hagen (MTN-Qhubeka) + 3”
„Tricoul galben” – clasamentul general
- Tony Martin (Etixx-Quick Step) – 12:40:26
- Chris Froome (Team Sky) + 12”
- Tejay Van Garderen (BMC Racing Team) + 25”
- Tony Gallopin (Lotto Soudal) + 38”
- Peter Sagan (Tinkoff-Saxo) + 39”
- Greg Van Avermaet (BMC Racing Team) + 40”
- Rigoberto Uran (Etixx-Quick Step) + 46”
- Alberto Contador (Tinkoff-Saxo) + 48”
- Geraint Thomas (Team Sky) + 1:15
- Zdenek Stybar (Etixx-Quick Step) + 1:16
…
12 Bauke Mollema (Trek Factory Racing) + 1:44
13 Vincenzo Nibali (Astana Pro Team) + 1:50
…
16 Alejandro Valverde (Movistar Team) + 2:03
17 Nairo Quintana (Movistar Team) + 2:08
18 Joaquim Rodriguez (Team Katusha) + 2:12
„Tricoul verde” – clasamentul pe puncte
- Andre Greipel (Lotto Soudal) – 84 puncte
- Peter Sagan (Tinkoff-Saxo) – 78 puncte
- Greg Van Avermaet (BMC Racing Team) – 60 puncte
- Tony Martin (Etixx-Quick Step) – 55 puncte
- Mark Cavendish (Etixx-Quick Step) – 53 puncte
„Tricoul alb cu buline roşii” – clasamentul căţărătorilor
- Joaquim Rodriguez (Team Katusha) – 2 puncte
- Rafal Majka (Tinkoff-Saxo) – 1 punct
- Michael Schär (BMC Racing Team) – 1 punct
- Chris Froome (Team Sky) – 1 punct
- Thomas De Gendt (Lotto Soudal) – 1 punct