
Premierul Victor Ponta a declarat luni seară că l-ar susține pe Călin Popescu Tăriceanu în funcția de premier în cazul în care el s-ar retrage.
Premierul a spus la Antena 3, răspunzând unei întrebări, că ar „susţine întotdeauna pe cineva care a candidat ca USL şi care pune în aplicare ceea ce a promis USL”.
Solicitat să dea un exemplu de persoană pe care ar susţine-o în condiţiile în care el s-ar retrage, surpriză, Ponta nu a indicat un nume din PSD, ci din coaliția de guvernare.
„Da, Călin Popescu Tăriceanu, dar nu e un secret, am spus-o anul trecut. Nu vreau să înceapă speculaţiile din chestia asta, domnul Tăriceanu e preşedintele Senatului, un preşedinte de Senat foarte bun şi foarte onorabil pentru România”, a spus premierul.
„Să nu credeţi că am ajuns la concluzia că numai eu pot să fiu prim-ministru, nu, nici vorbă de aşa ceva. Dar predarea pe tavă către cei care au distrus România înainte de 2012 a Guvernului, da, cred că ar fi o trădare a celor care au crezut în USL şi a celor care ne-au votat”, a mai comentat Ponta.
Ponta a declarat la Antena 3 că s-a gândit la demisie, însă a dat de înțeles că nu va face acest lucru.
„Eu am fost votat, împreună cu Crin Antonescu, ca să guvernăm, dar am fost şi votaţi ca să nu mai ajungă ăia pe care i-am dat jos, adică Ungureanu, Predoiu, Boagiu, Ialomiţianu, toată gaşca. Păi, eu, dacă îmi dau demisia de la Guvern, înseamnă că dau ţara celor care au distrus-o înainte. Şi după aia ce facem, iarăşi venim şi muncim trei ani jumate ca să dăm înapoi oamenilor pensiile, salariile, TVA, toate celelalte lucruri… aia ar fi o trădare, categoric, a celor care m-au votat”, a spus Victor Ponta.
Fii primul care comentează
Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.