
Ministrul Mediului, Apelor și Pădurilor, Diana Buzoianu, a declarat joi, în cadrul unei vizite efectuate la Broșteni, localitate din județul Suceava afectată de inundațiile de la sfârșitul săptămânii trecute, că Executivul este preocupat ca în zonele sinistrate să ajungă toate resursele necesare.
Buzoianu a precizat că a dorit să viziteze zonele afectate ‘într-un moment în care lucrurile erau deja în siguranță’, pentru că nu dorea ‘să atragă atenția’.
‘Guvernul României a luat zilele acestea o hotărâre în cadrul Comitetului Național pentru Situații de Urgență, în care am alocat exact resursele și echipamentele de care ni s-a spus că este nevoie. Vorbim de mâncare, haine, apă, containere. O să facem absolut tot ceea ce putem ca să ajutăm, evident, în local. Eu am vrut să vin într-un moment în care lucrurile erau deja în siguranță, pentru că nu mi-am dorit să atrag atenția sau să iau din resursele oamenilor în momente critice, în momentele în care oamenii chiar aveau nevoie să aibă toată atenția îndreptată către a salva pe cei care erau în teritoriu. (…) Nu mi-am dorit să fac o activitate populistă’, a spus aceasta.
Potrivit ministrului Mediului, una dintre problemele principale în localitățile afectate de inundații este legată de apă.
‘Înțeleg că astăzi una dintre probleme principale este legată de apă, de sistemul de apă care a fost distrus cu totul de acest eveniment. Ce putem noi să facem, de la nivel central și apoi de la nivel local, bineînțeles, este să ne asigurăm că, de exemplu, sunt făcute lucrările de consolidare a malurilor, toate lucrările de infrastructură, de îndiguire, pragurile de fund, de care este nevoie pentru a putea să ne asigurăm că pe viitor, la astfel de ploi sau poate la ploi mai mici, nu avem resimțite la fel consecințele’, a afirmat Diana Buzoianu.
Ea a adăugat că lucrările de îndiguire făcute recent în zona Broșteni au atenuat consecințele, având în vedere că a fost vorba de un fenomen meteo extrem.
Diana Buzoianu a dat asigurări că atât președintele României, cât și Guvernul sunt preocupați ca în zonele sinistrate să ajungă toate ajutoarele de care este nevoie, urmând ca la rândul său să transmită Executivului necesarul întocmit de autoritățile locale și județene din Suceava.
Asta dă „apă la boboci„ ca ANASTASIU , seamănă cu Roberta ANASTASE , după ce a STABILAMENT situația cu NUMEROLOGIA la Șparlamentu #MAIDANEZILOR . E cu STATUIA VORBITOARE BULAI _ norvegianu , nu cu EXAMINATORU – perpedes, nu călare . #MAIDANEZILOR , dar de ce nu-i recomandați la criza apei , ceva cu nanocipurile?
toapa lui nicusor dan ca nici el nu este mai breaz.esti ministru la mediu si tu girezi taiatul padurilor.traiasca usr si sa fie votati pe viata.
La mediu trebuie un barbaț de 50 de ani care să-și pună cizmele di umble prin păduri,mlaștini și noroaie, nu o fuga cu picioarele în X care nu știe cum o cheamă!
Daaa, draghe, la cocoana asta este seceta mare pa lobu’ drept si inundatzie pa stangu’! Saraca!
Ce a făcut factuca asta pana acum? Ce competente are de a ajuns la vârsta dumisale ministru? Un partid cu 10% de voturi are trei ministere importante. Alo PSD se aude?
Sa nu-i uităm pe asasini de drept ai pădurilor noastre ,pe austrieci prieteni mari ,cu satrapul werner
Gagica la spartul târgului… ministrul mediocrului
Poza cu milioane de lemne din spate ar putea fi intitulata sugestiv: „O sinistra la locul sinistrului”
Intrebare: cati centimetri aveau tocurile duduii? Statuia vie din spate, Bulai, pare bagat sub radical, la fel si grasul din dreapta…
mare și deșteaptă…
reziduri lemnoase in fundal. este clar cine a provocat dezastrul. sa plateasca daunele in Romania onesta a nicusorilor.
O imagine mai sugestiva ca aceasta nici că se poatea.Mii bucăți de lemn de la drujba lui Flutur ne arată adevarații vinovați la cele întîmplate !