Vicepreședintele Senatului afirmă că trebuie elaborate politici dedicate reîntoarcerii acasă a celor din diaspora. Acesta și-a luat angajamentul ca în dubla sa calitate de ieșean și parlamentar să se asigure că legile lucrează inclusiv pentru românii de pretutindeni.
”Cred că viitorul trebuie să-l construim împreună. România are aproape 5 milioane de cetățeni înafara granițelor. Asta nu este o statistică, ci este o realitate care ne obligă să ne aruncăm mai mult asupra acestei probleme. Avem nevoie de diaspora nu doar în zilele în care se votează, ci în fiecare zi în care construim România”, a declarat Lucian Petrică Rusu.
Senatorul PNL spune că este nevoie de politici concrete pentru diaspora, iar ”acasă” nu trebuie să fie un slogan de evenimente, ci o promisiune reală.
”Conferința ‘Sărbătoarea Diasporei – Iașul este ACASĂ!’ este un eveniment care ne reamintește că România are o inimă mare și bătăi puternice în întreaga lume. Este momentul în care orașul nostru deschide larg porțile celor care deși trăiesc departe poartă Iașiul în suflet și îl duc mai departe prin tot ceea ce fac. Sunt convins că pentru aceștia fiecare vizită este mai mult decât o vacanță și este un gest de identitate. Vă duceți viața în două lumi dar inima voastră bate românește. De aceea Iașul este acasă, și nu reprezintă un slogan de evenimente, ci este o promisiune pe care trebuie să o facem cu toții reală, cu politici concrete pentru diaspora”, a afirmat vicepreședintele Senatului, liberalul Lucian Petrică Rusu, în timpul discursului rostit în cadrul primei zile a conferinței ”Sărbătoarea Diasporei – Iașul este ACASĂ!”, eveniment organizat de Primăria Iași.
”Pentru majoritatea românilor din diasporă plecarea nu a fost ușoară, iar de multe ori a reprezentat o necesitate, nu un deziderat. Mulți dintre cei plecați au lăsat acasă părinți, copii sau prieteni dragi care trăiesc la rândul lor cu povara absenței celor dragi. De aceea cred că trebuie să ne aplecăm cu mai multă atenție asupra politicilor ce trebuie dedicate reîntoarcerii acasă, pentru că diaspora și forța ideilor venite din toate colțurile lumii reprezintă o oportunitate să ne unim familii, dar și să dezvoltăm România”, a afirmat senatorul.
”Țara noastră trebuie să fie atractivă și competitivă nu doar prin investitorii străini sau pentru investitorii străini”
”Revenirea în România nu trebuie să fie un sacrificiu sau să fie considerat un pas înapoi, ci o opțiune viabilă de dezvoltare. Pentru cei care nu pot veni fizic dar vor să contribuie de la distanță trebuie să oferim instrumente moderne, digitale, simple și rapide. Antreprenoriatul digital poate fi această punte de legătură. De ce să nu poți fi antrepenor în România și din Madrid, Bruxelles sau Londra? Dacă digitalizăm statul, nu mai pleacă nimeni de nevoie iar revenirea poate fi pregătită din timp”, a afirmat Lucian Rusu.
În opinia sa, este nevoie de măsuri care să stimuleze reîntoarcerea în țară a românilor cu experiență profesională, ”a celor care pot ajuta dezvoltarea diverselor sectoare de activitate, la modernizarea și digitalizarea acestora, la creșterea inovării”.
În perioada 6 – 7 august, Primăria Iași organizează, în Sala ”Vasile Pogor” a Palatului Roznovanu, Conferința ”Diaspora – Interferențe culturale și educație”. Evenimentul este organizat în cadrul programului anual ”Sărbătoarea Diasporei – Iașul este ACASĂ!” și este dedicat românilor de pretutindeni care doresc să se implice în proiectele de dezvoltare ale României.
Prin intermediul acestei conferințe, Primăria Iași își propune să creeze un spațiu de dialog, schimb de idei și colaborare între reprezentanți ai diasporei românești, instituții publice, mediul academic și cultural din România.
ILEGITIMI!!!