Luni secretarul de stat pentru culte a făcut o serie de precizări privind ce ne dau turcii pentru că se ridică o moschee la Bucureşti, miercuri seara Victor Ponta a spus cu totul altceva.
Ce spune Victor Ponta
Victor Ponta a făcut miercuri seara la B1 TV o dezvăluire care ar putea genera un scandal monstru, dacă afirmaţiile sale sunt reale. Premierul a arătat ce va căpăta Patriarhia României în contrapartidă pentru terenul pe care se va construi marea moschee de la Bucureşti. Conform lui Ponta, care a citat surse BOR, în cartierul Fanar din Istanbul Patriarhia va obţine un teren pe care va construi un centru pentru pelerini. Ceea ce a spus Victor Ponta reprezintă o premieră absolută. „Nu se poate construi la Istanbul o biserică ortodoxă pentru că legea turcească interzice acest lucru”, a mai precizat premierul. Luni 13 iulie, fostul preşedinte Traian Băsescu a făcut o afirmaţie similară, susţinând că nu se va putea construi o biserică ortodoxă în Istanbul şi că discuţii privind construirea unei moschei la Bucureşti au demarat în urmă cu 14 ani.
Ce a spus Victor Opaschi
Cu totul altceva a spus luni secretarul de stat din ministerul Culturii, Victor Opaschi. „Aceasta nu este o chestiune recentă. Am participat aproape la toate discuţiile din 1990 şi până azi când la nivel de preşedinte, premier şi șef MAE cu partea turcă s-au ridicat două chestiuni care au rămas nerezolvate până astăzi, cea a cimitirului musulman şi construirea unei moschei. (…) În 2013, în calitate de secretar general pentru Culte am solicitat Primăriei Municipiului București să pună la dispoziție un teren. Lucrurile au fost foarte avansate, se identificase un teren potrivit pentru o asemenea construcție în zona Crângași. Proiectul a fost discutat în Consiliul general al Municipiului București, dar nu a trecut această hotărâre. Atunci, ambasada Turciei a intensificat demersurile pe lângă ministerul de Externe si s-a ajuns ca în momentul de față să fiu co-inițiator al acestei Hotărâri de Guvern. Este o chestiune care trenează de mulți ani și care trebuia rezolvată”, a declarat Victor Opaschi, citat de Hotnews.
Și acum urmează cireaşa de pe tort: Opaschi spune – citat tot de Hotnews – că Patriarhia Română va primi un teren în Istanbul pentru a construi o biserică crestin-ortodoxă. „Autoritățile turce au identificat trei terenuri la Istanbul. Sunt generoase. Nu sunt în zone periferice, sunt bine plasate, iar Patriarhia Română trebuie să aleagă unul din cele trei terenuri pentru a construi biserica. Să nu uităm că statul turc a pus la dispoziția creștinilor-ortodocși români un cimitir în 2002, într-o zonă foarte bună. Noi suntem cei care ne-am mișcat mai greu”.
Cine spune adevărul?