
Guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, a apreciat marţi că măsurile de reducere a cheltuielilor sunt mult mai grele decât cele de majorare a impozitelor şi a precizat nu este singur că o să ne încadrăm în ţinta de deficit de 7%.
”Nu sunt sigur că o ne încadrăm în ţinta de 7%, dar dacă tendinţa este de reducere a deficitului, este un semnal foarte bun. Nu suficient, dar e un semnal bun care arată o tendinţă şi depinde de foarte multe lucruri. Măsurile acestea de reducere a cheltuielilor sunt – şi acum vă spun din proprie experienţă, le-am trăit în anul 2000 – sunt mult mai grele decât cele de majorare creşterile de impozite. Dai cu capul de zeci de legi când vrei să reduci cheltuielile, să eliberezi oameni din sistem, dai cu capul de un amalgam de legi, trebuie să le schimbi, să găseşti soluţii. (…) Nu sunt pesimist, încerc să fiu realist. Vă spun că nu se vor face uşor aceste reduceri. Văd că sunt numite reforme. Nu sunt numai reforme, sunt şi măsuri care înseamnă schimbări de legi”, a afirmat Isărescu.
Potrivit acestuia, BNR sprijină o corecţie fiscal-bugetară realistă, care să asigure şi ”pace socială şi stabilitate politică”.
”Datele sunt clare, nu suntem în recesiune, cel puţin nu aşa cum se defineşte recesiunea. Dar există acest risc şi deocamdată totul depinde de continuarea programului fiscal, pentru că el aduce credibilitatea ţării. Pe partea monetară, cu refacearea rezervelor, lucrurile s-au îmbunătăţit semnificativ, a crescut rezerva şi ea tinde să crească în continuarea, cursul este stabil. Riscul este legat în primul rând de factori externi, petru că industria românească depinde de ce se întâmplă în Europa şi acolo lucrurile nu arată prea bine. În al doilearând, de această reducere masivă a consumului”, a precizat el.
Daca s-ar taia salariile,primele si bonusurile de zeci de mii de euro/luna s-ar face deficit de 5 la suta;daca ati ramane 300 ar fi de 4 la suta!
Oops, am uitat unul din cei mai importani factori care au contribuit la deficit: optimizarea fiscală a multinaționalelor.
Deficitul se regăsește în: v_acc_in co_vi_d(cu tot cu izolete, măști, teste, privilegii pentru criminali), Ucraina la pachet cu Moldova, cinci procente pentru înarmare, speciali pensionați sau nu, achiziții de stat supraevaluate, studii de fezabilitate/impact inutile.
cat este pierderea prin nerespectarea legii indexarii pensiilor? 12,5% in 2024 plus peste 7% deci in doi ani de zile sunt devalodati cu 20%…frumos, maharii se plang ca-i mica pensia de 11.000+contributivitate=20.000 de lei, iar poporul ii harnesc din cei aprox. 2500 de lei…super…
@ Probabil că guvernatorul zice și de atacul lui Gigi Becali cu Alibec, după atacul lui Florin Câțu la leu ?
„Manole”, tu nu iești sigur nici că mai trăiești! …cum mai ie apa muykă-ti la Kălimănești? …i-ai aplicat dejea nou’ TVA gloabălizd? Javră……[R u m b u r a k]
„1991-1994 – Votcaroiu = 170,2% , 210,4% , 256,1% , 136,7% !!!”
Cum ne-am revenit dupa tuasu Manole ?
Manole turnatorul, asta de nu a avut timp sa multumeasca niciodata poporului roman pentru ca l-a tinut in spate si l-a facut cine este, mai rau, l-a nimit lenes, lacom ca si-a luat credit cu buletinul, etc. lepadatura asta vine si vorbeste? Porcu’ asta de a uitat sa mai plece din functie, acum ne spune sa uitam de trecere la EUR, cica peste 7 ani. Poate rezolva biologia intre timp, daca bunul simt si educatia nu au reusit, ce zici Manole?
@ Domnu’ Isărescu zice că l-au făcut și academician și aia este, țintele nu sunt pentru academicieni, deci, nu bazează să dea la țintă, are și ochelari și de când este academician nu prea nimerește ce ”țintește”, probabil și distanță mare de la înălțimile academice la țintă , îl mai foloseau pe Gabriel Oprea la țintit , însă s-au iscat conflice ideologice și financiare concurențiale, de plagiat de inteligență academică și persuadare concurențială, a ”Olimpiului academic”, unde Băsescu ”a fost instalat” ”Zeus”, Gabriel Oprea fiind și de la Fundulea , care oprea , deci , observați și faptul că ”opritorul” Gabriel, de la Fundulea , a fost și ”decăzut academic” de ”concurența” din ”tabăra isăresciană” ?
iar tu pune mana pe un dictionar!
PS – cefele late n-au ajuns la putere sa vedem daca povestile erau adevarate. ne vedem in 2028
Trebuie tăiate pensiile, alocațiile și bursele de tot, boier Isărescu, dar nu alea speciale. Beneficiarii acestor pensii, alocații și burse să se descurce cum pot, așa cum a zis în infinita sa înțelepciune președintele nostru votat masiv în mai. Ce nevoie mai este de pensionari, lăuze, elevi și studenți care nu produc nimic?
Nu ne explica nimeni cum a aparut brusc acest deficit urias care a dus la masuri precipitate si salbatice. Nu e criza mondiala, nu a fost un cataclism , ce s-a intamplat?? Sau toata lumea tace complice ca de fapt banii se duc spre Ucraina?
@Fenta 12 AUG 2025 La 17:40 –
Din 2019 până în 2025 datoria externă a României s-a dublat. De la 100 și ceva de miliarde de euro a ajuns la 200 și ceva. Aproape la fel a făcut și deficitul. Să ne explice boierul Isărescu care știe pe unde umblă fiecare leu și fiecare euro din România împreună cu Câtzu, Lucovid Orban, Ciucă și Ciolacu, care toți sunt în libertate și mult mai bogați decât erau în 2019.
Pai taie la salar in BNR. Nu e obiectul de activitate să țineți inflația sub 2%? Vii vă lăfăiți cu salarii astronomice și prin măsuri alaturi de guvern bagatibtara lacsapa de lemn.
ca politica guvernului aduce inflatie si deficit bugetar…BNR incearca doar sa ”tina” cursul vanzand si cumparand valuta…restul este doar lipsa de cultura, da BNR e azil pt sinecuristi ca Roberta Anastase asa cum CFR o are pe Adriana Saftoiu si ASF alti politicieni pe care nimeni nu i-ar angaja pt ca nu au nici IQ nici pregatire…
au primit morcovi. Fierți!
care au votat cefele late, au primit povesti pentru fraieri.
Puneti mana pe o meserie si apoi sa mai vorbiti.