Reforma pensiilor speciale. Proiectul pus în dezbatere publică

Instituirea unei condiții de vechime minime în muncă de cel puțin 35 de ani și limitarea cuantumului pensiei de serviciu la 70% din venitul net avut în ultima lună de activitate înainte de data pensionării în cazul magistraților se numără printre măsurile care vor fi incluse în al doilea pachet de reforme inițiat de Guvern.

Ministerul Muncii a pus, joi, în dezbatere publică, un proiect de lege pentru modificarea și completarea unor acte normative din domeniul pensiilor de serviciu.

Potrivit expunerii de motive a proiectului, inițiativa este a Ministerului Muncii, Familiei, Tineretului și Solidarității Sociale și a Ministerului Justiției.

Cei vizați de proiect sunt judecătorii, procurorii, magistrații-asistenți de la Înalta Curte de Casație și Justiție și de la Curtea Constituțională, precum și personalul de specialitate juridică.

Guvernul menționează în proiect că își propune o nouă intervenție legislativă de natură să reglementeze regimul juridic al pensiilor de serviciu, un prim pas în acest demers constituindu-l pensiile de serviciu din sistemul justiției.

‘Acest demers are ca scop atât realizarea jalonului PNRR, cât și reașezarea sistemului de pensii de serviciu, atât din punct de vedere al apropierii de principiul contributivității, cât și din punct de vedere al respectării principiului echității între toți beneficiarii de pensii plătite din fonduri publice’, se precizează în document.

Executivul notează că reforma sistemului de pensii printr-un nou cadru legislativ își propune să asigure sustenabilitatea financiară și predictibilitatea sistemului de pensii, în contextul procesului de îmbătrânire a populației, precum și corectarea inechităților.

Proiectul de act normativ prevede:

* stabilirea vârstei de pensionare pentru personalul vizat de proiect, prin referire la vârsta standard de pensionare din sistemul public de pensii;

* instituirea unei condiții de vechime minime în muncă de cel puțin 35 de ani;

* un cuantum al pensiei de 55% din baza de calcul reprezentată de media indemnizațiilor de încadrare brute lunare și a sporurilor pentru care au fost reținute contribuții de asigurare socială realizate în ultimele 60 de luni de activitate înainte de data pensionării, cu limitarea cuantumului net al pensiei de serviciu la 70% din venitul net avut în ultima lună de activitate înainte de data pensionării;

* o nouă eșalonare a vechimilor asimilate care intră în calculul perioadei utile pentru pensia de serviciu până în anul 2029;

* o nouă eșalonare a creșterii vârstei de pensionare pentru magistrați, prin adăugarea anuală a unei perioade suplimentare de 1 an și 6 luni, până în anul 2036;

* introducerea posibilității de pensionare anticipată la împlinirea unei vechimi minime de 35 de ani în funcțiile respective, cu aplicarea unei penalizări anuale de 2% până la împlinirea vârstei standard de pensionare din sistemul public;

* modificarea dispozițiilor privind acordarea bonificației de 1% și actualizarea pensiei, în sensul restrângerii acestor posibilități doar la persoanele cu decizii de pensionare sau care îndeplinesc condițiile de pensionare, respectiv fără a se lua în considerare vechimea împlinită după intrarea în vigoare a proiectului pentru acordarea bonificației de 1%;

* introducerea unor norme tranzitorii referitoare la menținerea deciziilor de pensionare și la acordarea drepturilor astfel cum erau reglementate în legislația anterioară de la momentul îndeplinirii lor celor care îndeplinesc condițiile de pensionare până la 1 octombrie 2025, data intrării în vigoare a acestei legi;

* armonizarea dispozițiilor similare din Legea 567/2004 și Legea 361/2023 cu cele din Legea 303/2022.

Recomanda [votes_up id=868512]

9 Comentarii

  1. L prostime s-au taiat pensiile imediat cu 10% pe langa 10% deja existent. Referitor pensii speciale si varsta de pensionare nu se poate decat peste 10 ani (nu rezista la socuri) s-au cum se spune nu se poate taia coada dintr-o lovitura.

  2. E propaganda la mișto, nimic real! CCR nu e inclusă în această categorie și nu numai! În plus, din câte știu, pensia de serviciu e pensia celor care au avut serviciu și au contribuit la propria pensie, ceea ce au și practicat cetățenii care au vechime în câmpul muncii, actualmente pensionari in bună regulă la limita de vârstă. Întreb doar cu subînțeles: se vrea încasarea pensiei împreună cu salariul la locul de munca de această entitate=pensie de serviciu: muncă și pensie în paralel, nu la limita vârstei? Cate forme de pensionare există în România? Pensia pe boala, pensia pe limita de vârstă, pensia de serviciu încasată odată cu salariile și pensia nesimțită pe care o încasează deja pensionarii de mii de euro? Am uitat de pensia pentru lene pe care o primesc cei care nu au lucrat, nu au contribuit 25 ani la propria pensie pentru perioada de după împlinirea vârstei de pensionare și de pensionarii vânjoși care ies la pensie la 42-49 ani de tip tăietorul de garduri vii-papagalul fost judecător actualmente pensionar anemic, cândva vânjos.

  3. ceea ce foarte putini inteleg este ca acest sistem (practic al „specialilor”) este extrem de greu de schimbst (desi este corupt pana in maduva oaselor!) tocmai din cauza ca se bazeaza pe „lege”…asta este de fapt adevarata „mostenire” sorosista!!!…pana cand toate legile strambe care au dus aici nu vor fi abrogate ad integrum nu se va schimba nimic fundamental si derbedeii (ca monumentul de subcultura basescu-petrov) vor reveni (atat cat le va permite doar justitia divina!) ca o raie cerandu-si „drepturile”

  4. Chiar daca se va produce aceasta „reforma a anormalilor ” tot vor rămâne urmele cuielor , bătute în mâinile românilor răstigniți la munca până la 65 de ani, in vreme ce bolnavii de lene și nesimțire au ieșit la 39 de ani . Mă întreb peste 10 ani , când vom avea polițiști și magistrați care vor ieși la pensie la 60 și care vor avea cu doar 3-4 ani vârsta mai mică decât bolnavi de lene și nesimțire de astăzi , ce vor spune și când vor vedea că deși au lucrat mai mult au o pensie mai mică decât bolnavii de lene și nesimțire . Eu sunt sigur că atunci Curtea Constituțională a României, va lua o decizie dreapta și echitabilă și va admite că frauda cu pensiile speciale nu a fost o decizie justă , constituțională , echitabilă și dreapta și le recalculează pensiile leneșilor nesimțiți după contributivității . Dar până atunci echitatea și măsură sunt sublime in România ocupată de milițiile de toate felurile , dar lipsește cu desăvârșire , nene Iancule .

  5. ‘Reforma pensiilor speciale. Când ar intra în vigoare’ – urarea de Anul Nou e suficientă (La anu’ și La Mulți Ani!)… Ce vreți, să ajungă ca militarii? Or fi având statul după cel al militarilor, dar și pensiile?

  6. asa a fost si cu bascau si acum este repus in drepturi.pensiile speciale nu dispar este doar o abureala .

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.