Întârzieri de sute de minute din cauza unui incident pe calea ferată

Circulația trenurilor de călători pe secția de circulație Fetești – Dunărea, Magistrala 800, se desfășoară în condiții de avarie, ca urmare a unui incident produs la substația Mircea Vodă în cursul serii de 14 august 2025, a anunțat vineri după amiaza CFR SA.

‘Echipele de intervenție ale CFR SA acționează în continuare pentru remedierea situației și pentru monitorizarea permanentă a zonei, astfel încât circulația să fie reluată complet, în condiții de siguranță cât mai curând posibil. În această perioadă, trenurile pot înregistra întârzieri, iar compania le recomandă călătorilor să consulte orarul actualizat înainte de plecare. Compania Națională de Căi Ferate ‘CFR’ SA regretă disconfortul creat și reafirmă angajamentul său de a restabili traficul feroviar condiții de siguranță’, se arată în informarea companiei.

Potrivit tabelei de sosiri/plecări din Gara de Nord, trenurile care circulă pe Magistrala 800 înregistrează întârzieri și de sute de minute, atât la sosiri, cât și la plecări. Cea mai întârziere la sosirea în Gara de Nord, de 200 de minute, o are trenul IR 11682 operat de Softrans Călători, care trebuia să sosească în Capitală la ora 18:15. Acesta este urmat de IR 11684, operat tot de Softrans, cu 130 de minute de întârziere, de IRN 11502, aparținând Astra Trans Carpatic, cu 120 de minute, și de IR 1682, al CFR Călători, cu 110 minute de întârziere. 45 de minute de întârziere are și IC 536, operat de CFR Călători.

La plecări, ‘podiumul’ este ocupat, cu 175 și, respectiv, 170 de minute de întârziere, de trenurile IR 1996 și RE 11615, ambele spre Craiova, operate de CFR Călători și, respectiv, Softrans Călători.

Pe locul 2, cu 100 de minute de întârziere, este RE 11635, spre Brașov, operat de Softrans Călători. Acestea sunt urmate de IRN 11502 spre Arad, al operatorului Astra Trans Carpatic, cu 90 de minute de întârziere, și de RE 9215 spre Pitești, al companiei CFR Călători, cu 80 de minute. IC 536 spre Brașov are deja acumulate 40 de minute de întârziere la plecare.

Recomanda [votes_up id=868767]

5 Comentarii

  1. mucisor a gasit un expert pe drula.daca e bun la capitala sa il punem si ministeras la transporturi .daca neferictul e bun de president sa vina si drula.ce nume frumos neaos romanesc.

  2. La ucrainieni si rusi trenuril3 functionau desi cad drone, bombe, exista frecvent sabotaje

    Fara razboi abia merg trenurile sub pr0-Europ3nii au furat pe rupte de 35 de ani i-a trecut Ursula sub comandamentul ei comasat

  3. Ce s-a întâmplat, a căzut drona ukraineana pe aceasta linia ferată și a distrus-o? O să spuneți că e canicula vinovată! Fals! Romania are aceleași locomotive și vagoane că în 1933, 1944, 1945, parcă trăim perioada războiului din acești ani cu vagoane și locomotive ‘sigure’ pentru omul îmbarcat în stil cartofi sau sarmale, îngrămădiți și pe fugă sa își protejeze viața! Nu e bășcălie, când în gară vezi asemenea vechituri colorate în maro sau grena murdare și ruginite, sunt peste tot în Romania, parcă vine războiul peste România, parcă Romania cea frumoasă și bogată a devenit sărăcia globală fără scăpare, mai vezi și peroanele pline de călători imbulzindu-se sau mergând în grabă spre trenuri, sincer, e imaginea impecabila povestită de taica-miu care a trăit acești ani în Romania și trimis cu unitatea militară la război prin republica moldova, ukraina și rusica. Unde naiba ați vândut imaginea și vitalitatea acestui suflet numit Romania, poate îl recuperăm odată cu drapelul vândut Angorei, imnul național al României e în posesia marii britanii cu drept de proprietate osim, flota și vagoanele plus locomotivele CFR chiar functionale, din depozitul de fier vechi dar calitativ din zona Arad-Timisoara, exportat ca fier vechi deși poate fi trecut printr-o baie de ulei și e ca nou, bun pentru tara noastră.

    • Tataie, este varza de „Kluj” in cugetarile tale. Mai bine te-ai ocupa de metroul primarului.

  4. Vai și amar de țara asta…tabla înmulțirii stă pe la mănăstiri, altul pe la machidoni iar pulimea stă pe calea ferată, pe valea prahovei…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.