
Investițiile din PNRR vor continua într-o manieră ‘planificată’, astfel încât să primească finanțare proiectele care vor fi finalizate până la sfârșitul lunii august 2026, a afirmat, luni, premierul Ilie Bolojan.
El a avut luni, la Palatul Victoria, o nouă întâlnire de lucru cu reprezentanții Asociației Municipiilor din România, în contextul consultărilor asupra reformei administrației publice locale și prioritizării proiectelor de investiții din fonduri publice.
Potrivit unui comunicat al Guvernului, în cadrul discuțiilor, au fost analizate propunerile primarilor de municipii și au fost clarificate o serie de aspecte referitoare la măsurile de reformă administrativă, precum și la proiectul de ordonanță de urgență privind gestionarea investițiilor finanțate prin Planul Național de Redresare și Reziliență.
‘Investițiile din PNRR vor continua într-o manieră planificată, astfel încât să ne asigurăm că vor primi finanțare proiectele care vor fi finalizate până la sfârșitul lunii august 2026, așa cum România s-a angajat în dialogul cu reprezentanții Comisiei Europene. După ordonanța de urgență pe care o vom aproba în ședință de Guvern, ministerele care coordonează gestionarea implementării PNRR vor prezenta, după consultări cu beneficiarii, lista proiectelor mature, pentru care lucrările au fost începute și care vor fi în continuare finanțate’, a afirmat Ilie Bolojan, citat în comunicat.
Prim-ministrul a adăugat că proiectele celelalte, pentru care nu va fi asigurată finanțare din PNRR și care nu vor putea fi finalizate până la data de 31 august 2026, vor fi preluate pentru a fi susținute prin alte programe financiare fie europene, fie din fonduri naționale.
Un alt subiect important al discuției s-a referit la reforma administrației publice locale, parte a celui de-al doilea pachet de măsuri guvernamentale, a indicat Executivul.
‘Reprezentanții Guvernului și primarii de municipii au analizat aspectele legate de descentralizarea deciziilor, precum a celor legate de autorizarea jocurilor de noroc, dar și despre descentralizarea resursei umane. Reforma impozitului asupra proprietății, preluarea asistenților personali ai persoanelor cu dizabilități de către structurile descentralizate ale Ministerului Muncii, reducerea numărului de angajați din administrația publică au fost, de asemenea, subiecte discutate în cadrul întâlnirii de lucru de astăzi’, se arată în comunicat.
La consultările de la Palatul Victoria, alături de prim-ministrul Ilie Bolojan, au participat din partea Guvernului vicepremierii Tanczos Barna și Marian Neacșu, ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, Dragoș Pîslaru, ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, și secretarul de stat din Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației Marin Țole.
De asemenea, la întâlnirea cu reprezentanții Asociației Municipiilor din România a participat președintele UDMR, Kelemen Hunor.
Este o ticăloșenie impusa de cei de la UE acestor mercenari ce conduc tara pusi de ei , la care aceștia se conformează imediat fara sa tina cont de faptul ca sunt masuri de jupuirea de fonduri din PNNR aferent Romaniei pentru a le satisface interesele paranoice ale acestei mafiii sorosiste occidentale !!!
Cum poți sa iei fondurile cuprinse in PNNR alocate construcției autostrăzilor A7 si A 8 din nord estul Romaniei , zona care in ultimii 30 ani a fost jefuita si industria distrusa fara ca guvernanții de la București sa investească nimic , aceste autostrăzi sunt strict necesare pentru existenta si redresarea economica a acestor județe si localități !!!!!
Surprinzător faptul ca parlamentarii din aceasta zona de nord est in special cei din PNL/USR , nu fac nimic si nu solicita primului ministru PNL-ist si președintelui sa renunțe la aceasta masura aberanta ,nedreapta de a tăia fondurile alocate prin PNRR pentru construcția autostrăzilor A7 si A8 !!!
Am dori sa vedem declarațiile publice ale acestor parlamentari PNL/USR referitor la aceasta masura .aberanta , nedreapta , mentionandu-l aici pe senatorul PNL de Suceava Gh. Flutur care promite sucevenilor de 30 ani ca se va construi autostrada Suceava -București ……….
Eu ca Primar nu voi mai putea să-mi imbogațesc neamurile deca Bolojan nu imprate prada cu mine