Deputatul USR Stelian Ion, fost ministru al Justiției, spune că protestul magistraților va avea un singur efect – va întoarce cu și mai multă forță întreaga societate împotriva lor.
‘Această formă de protest care depășește limita legii lovește direct în justițiabili, nicidecum în guvern. Este o mișcare profund neinspirată. Magistrații cer azi retragerea proiectului de lege al Guvernului privind pensiile speciale. Nu propun modificarea sau îmbunătățirea lui prin amendamente, ci pur și simplu retragerea proiectului. Practic, o putere în stat se consideră deasupra celorlalte, își depășește rolul constituțional și încalcă flagrant principiul separației puterilor în stat și al egalității în fața legii. Pentru că, așa cum ne explica președinta CSM, se consideră ‘unici’, adică speciali în raport cu toate celelalte categorii profesionale, ar dori probabil să își stabilească singuri pensiile, salariile și vârsta de pensionare. Doar că lucrurile nu pot funcționa așa într-un stat de drept’, a scris Stelian Ion, marți, pe pagina sa de Facebook.
Conform acestuia, ‘ar fi fost extraordinar dacă majoritatea celor din CSM ar fi fost preocupați și de faptul că dosarele penale se prescriu pe bandă rulantă, că unii judecători dau decizii controversate, că unii procurori dorm pe dosare, că fenomenul corupției din justiție nu mai este cercetat și sancționat și că în țara asta există un profund sentiment de injustiție, iar asta nu din cauza mass-media, a politicienilor sau a influencerilor’.
‘Dar preocupările CSM pare că se concentrează doar pe conservarea unor drepturi. Cam aici am ajuns’, a conchis fostul ministru al Justiției.
Toate cele 16 curți de apel din țară au solicitat, în urma adunărilor generale ale judecătorilor organizate marți, retragerea de urgență a proiectului de lege privind reforma pensiilor de serviciu ale magistraților.
Potrivit unei postări pe pagina de Facebook a Consiliului Superior al Magistraturii (CSM), adunările judecătorilor ‘au solicitat celorlalte două puteri ale statului retragerea de urgență a proiectului de lege privind reforma pensiilor de serviciu ale magistraților și încetarea campaniei agresive împotriva autorității judecătorești, care afectează grav statul de drept, drepturile și libertățile cetățenilor ce pot fi garantate efectiv doar de o justiție independentă’.
În acest context s-a hotărât ca, începând de miercuri, activitatea să se desfășoare conform hotărârilor adunărilor generale ale judecătorilor, pentru a trage un semnal de alarmă cu privire la riscul major de destabilizare a sistemului judiciar generat de demersul normativ menționat.
					
                      
                      
                      
                      
                      
                      
					
			
			
			
			
			
			
			
			
			
			
			
			
			
			
			
			
			
Scârbă eternă Ong-ului antiromânesc usr