Reacție din PSD la amenințarea lui Bolojan

Deputatul PSD Adrian Câciu a declarat, luni, că, în privinţa reformei administraţiei publice locale, discuţia nu

De B C
Reacție din PSD la amenințarea lui Bolojan

Deputatul PSD Adrian Câciu a declarat, luni, că, în privinţa reformei administraţiei publice locale, discuţia nu

Deputatul PSD Adrian Câciu a declarat, luni, că, în privinţa reformei administraţiei publice locale, discuţia nu este despre a ajunge la un procent sau altul de reducere a personalului, menţionând că informaţia potrivit căreia nu dispar posturi este falsă.

El a mai spus că reformele sunt realizate de coaliţie şi că „nu stă totul într-un om”.

„Eu n-aş vrea să intru în această retorică. Cei de la PNL, sunt convins că unii de la PNL vin şi spun, pentru a proteja oarecum imaginea primului ministru şi eu îl ştiu pe domnul Bolojan ca pe un om raţional şi care înţelege cifrele. Nu putem să abordăm lucrurile aşa, din punctul acesta de vedere: nu e 25% e 45% şi nu e 40%, e 30%. Sunt elemente care ţin de structura, în primul rând, a fiecărei unităţi administrativ-teritoriale, sunt elemente care am şi spus: nu poţi să ai o reformă doar de a tăia, fără să restructurezi nişte legi. Sunt legi care îmi implică obligaţia de a avea postul unice”, a afirmat Câciu, la Parlament, întrebat despre reforma administraţiei, având în vedere divergenţele cu PNL pe această temă.

El a adăugat că este nevoie de o discuţie şi pe celelalte legi care obligă la ocuparea organigramei de posturi.

„Primăria trebuie să aibă servicii publice şi relaţia cu cetăţenii. Acolo trebuie să aibă personal. Dacă eu scad mereu din personalul care are legătură cu cetăţenii, dar păstrez acele posturi unice: control financiar preventiv, ISU, evidenţa populaţiei. Sunt elemente de posturi unice care pot fi abordate. Şi aici este discuţia. Nu este neapărat de a ajunge la un procent sau altul. Am înţeles că nu dispar posturi. Ba da, dispar posturi şi informaţia este falsă”, a mai explicat Adrian Câciu.

Potrivit acestuia, la prima discuţie, când s-a venit cu procentul de 20% pentru reducerea posturilor, ar fi dispărut 40.000 de posturi, dintre care 10.000 sau 15.000 erau ocupate.

„Ducem chestiunea în derizoriu doar pentru a ne apăra ce? Că nu văd unde-i fundamentarea pe cifrele noi. S-a dat acest termen de gândire, se vine cu calcule, cu discuţii aprofundate. Trebuie discutată cu Asociaţia Municipiilor, cu Asociaţia Oraşelor, Asociaţia Consiliilor Judeţene, pentru că, până la urmă, reforma asta administrativă poate vi se pare că durează sau că e mai complicată, dar ea are implicaţii sau are efect direct asupra cetăţenilor”, a mai explicat Câciu.

Întrebat în legătură cu faptul că premierul Bolojan a ameninţat cu demisia, Câciu a spus: „În şedinţele de coaliţie, ştiţi cum e, mai sunt şi nervi, mai sunt şi astfel de de situaţii în care se mai spun şi lucruri mai de genul acesta”.

„Domnul Bolojan este un om raţional. Aceasta a fost probabil o chestiune spusă probabil la nervi. Lucrurile sunt mai complexe decât atât. Reformele acestea le face coaliţia, nu Popescu, nu Ionescu, nu Bolojan, nu Câciu, nu Grindeanu. Această coaliţie îşi asumă aceste reforme care nu sunt deloc unele care se atragă simpatia publică. Acum să nu ne închipuim că stă totul într-un om. Sunt anumite chestiuni care se discută, se şi relaxează discuţia şi, cu siguranţă, raţiunea va învinge”, a adăugat Câciu.

Premierul Ilie Bolojan şi PNL refuză să mintă: reforma administraţiei locale nu este praf în ochi, a transmis, luni, Partidul Naţional Liberal.

Ciprian Ciucu, prim-vicepreşedintele PNL, a declarat că cinci din cele şase pachete de reformă vor fi adoptate săptămâna aceasta, însă „viitorul este incert”, iar liberalii vor face parte „doar dintr-o coaliţie care să poată să ţină ţara pe linia de plutire şi să o relanseze economic”.

Ciucu a afirmat, potrivit unei postări pe Facebook a formaţiunii, că „partidele politice trebuie să fie rezonabile: reducerea efectivă de posturi este de 10%, nu de 25% sau 45% cum s-a spus în presă”.

Distribuie articolul pe:

11 comentarii

  1. „Reforma” pe care o stie PSDul, de 35 de ani, e ca in Caragiale:

    „Din două una, daţi-mi voie: ori să se revizuiască, primesc! Dar să nu se schimbe nimica; ori să nu se revizuiască, primesc! dar atunci să se schimbe pe ici pe colo, şi anume în punctele… esenţiale”!

    Ma mir ca Bolojan mai rezista cu asemenea specimene!
    In vacanata, in iunie, am vizitat Oradea si Cluj: la Receptia hotelului din Oradea, i-am spus doamnei dragute de acolo ca dl Bolojan cu PSDul in guvern NU va FACE nici o reforma la Bucuresti, maxim 3 luni va rezista si se va intoarce la Oradea!

    O sa revina Marcel si PSDul iar va „salva” Romania, cum se lauda mereu Marcel!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.