
Statele Unite au restabilit complet statutul Ungariei în programul lor Visa Waiver, după ce guvernul ungar a luat măsuri pentru a remedia vulnerabilitățile de securitate, a anunțat marți ambasada SUA la Budapesta într-un comunicat citat de Reuters.
Decizia este unul dintre primele semne tangibile ale îmbunătățirii relațiilor dintre guvernele american și ungar sub administrația președintelui american Donald Trump. Prim-ministrul ungar Viktor Orban este de mult timp un aliat al lui Trump, scrie Reuters.
Statele Unite au impus în august 2023 restricții în cadrul Programului Visa Waiver pentru toți deținătorii de pașapoarte ungare. Ambasada americană la Budapesta a comunicat atunci că perioada de valabilitate oferită cetățenilor Ungariei în cadrul sistemului electronic de autorizare a călătoriilor (Electronic System for Travel Authorization – ESTA) scade de la doi ani la un an și va fi permisă câte o singură intrare în SUA.
Un purtător de cuvânt al Departamentului de Stat al SUA a explicat ulterior că ‘în 2011 guvernul ungar a lansat un proces simplificat de acordare a cetățeniei’ și ‘aproape 1 milion de oameni au dobândit cetățenia ungară prin acest program, înainte ca Ungaria să înceapă instituirea verificării biometrice complete a identității, în 2020’.
‘În perioada din 2011 până în 2020, programului i-au lipsit proceduri adecvate de a verifica identitățile solicitanților, înainte de a le permite să obțină cetățenia. Știm că au fost obținute în mod fraudulos pașapoarte ungare valide de către infractori și indivizi fără legătură cu Ungaria’, a spus atunci Matthew Miller.
Marți, la Budapesta, ministrul ungar al afacerilor externe și comerțului, Peter Szijjarto, a salutat ridicarea restricțiilor drept ‘o altă realizare serioasă de la inaugurarea președintelui Donald Trump’, a consemnat MTI.
‘Dacă administrația Biden a făcut extrem de dificilă pentru unguri călătoria în Statele Unite, acest lucru s-a încheiat acum. După discuțiile dintre cele două guverne, toți cetățenii ungari vor fi incluși în programul de scutire de vize pentru SUA începând cu 30 septembrie’, a spus Szijjarto, conform unui comunicat al ministerului său.
Szijjarto a precizat că ESTA le va permite ungurilor să intre în SUA de mai multe ori într-o perioadă de doi ani, fără o nouă autorizație.
El a mai adăugat că este vorba de o nouă realizare de la inaugurarea președintelui Donald Trump, în ianuarie, pe lângă o creștere a investițiilor americane în Ungaria și ridicarea ‘sancțiunilor politice’.
‘Astăzi, cooperarea nu înseamnă animozitate și predici, ci prietenie, respect reciproc și cooperare reușită’, a conchis Szijjarto.
La noi sunt codri verzi de brad… si pe acolo te urmareste securitatea. Ghinionul nostru e ca ne invecinam cu Belarus si ca suntem pro-rusi pentru ca protestam cand se dau na zistului de la kiev ajutoare de miliarde. Suntem democrati, dar anulam alegeri legale pentru ca nu a castigat cine trebuia. Respectam drepturile omului, dar inculpatilor nu li se scot catusele nici in sala de judecata. Alegem reprezentanti pentru a trai mai bine, iar ei iau masuri impotriva poporului. Nici in America nu mai putem emigra…
Iarăși rămînem proștii satului . În loc să se preocupe de interesele romănilor , doi păduchi au devenit viscerali împotriva unui produs al imaginației bolnave europene . Ei știu că e groasă la dosul lor de cînd o notăriță , devenită judecătoare CCR la insistențele acestora , a pus umărul la realizarea loviturii de stat din dec. 2024 .