Astra s-a calificat în turul III din Liga Europa, dar nu a putut beneficia de ruşinea secolului. Legia a făcut legea la Botoşani. 18 ţări sunt out din Europa
Ghinionul uriaş
Astra Giurgiu s-a calificat în turul III al Ligii Europa, după un 0-0 acasă cu scoţienii de la Inverness Caledonian, victoria din deplasare cu 1-0 fiind decisivă. Giurgiuvenii au avut mare noroc în prima repriză, când portarul Lung jr. de două ori, şi bara, o dată, i-au împiedicat pe scoţieni să intre la cabine cu 2 sau 3 la 0 în favoarea lor. În partea a doua a jocului, ghinionişti au fost „astralii”, care au şutat de două ori în bară. Dar a fost un ghinion mărunt pe lângă un altul chiar…uriaş. În Malta, în orăşelul Birkirkara, în minutul 111 al partidei dintre echipa locală şi West Ham United, maltezul Agius a fost la un pas să înscrie, dar a fost blocat în extremis. Dacă ar fi înscris atunci FC Birkirkara ar fi eliminat mult mai titrata echipă engleză, şi ar fi jucat în turul III contra celor de la Astra. După 120 de minute, tabela de marcaj a consemnat probabil cel mai ruşinos scor pentru o echipă engleză: Birkirkara – West Ham 1-0. Este prima înfrângere înregistrată de o echipă din Anglia în faţa uneia din Malta – este adevărat nici nu au fost multe „bilaterale”. Cum la Londra „ciocănarii” au câştigat tot cu 1-0, s-a ajuns la penalty-uri, şi aici alt ghinion, a 3-a lovitură a gazdelor a lovit bara. Deci în loc să vină echipa maltează la Giurgiu, vine West Ham (era totuşi normal), care deşi încă nu are un stagiu complet de pregătire, şi deşi nu a arătat mare lucru în primele două tururi cu FC Lusitanos (Andorra) şi Birkirkara, totuşi are prima şansă. Câteva date: lotul lui West Ham United valorează 144,5 milioane de euro, lotul Astrei – 21,75 milioane euro şi lotul lui FC Birkirkara – 3,08 milioane euro.
Prea mici pentru un război aşa de mare
Ajunsă în Liga Europa datorită insolvenţelor unor echipe mai bine clasate, FC Botoşani nu a putut să treacă de prima echipă „serioasă” care i-a ieşit în cale. Aşa cum era de aşteptat, polonezii de la Legia Varşovia, nu au mai repetat jocul modest din tur şi nu au riscat nimic: au intrat decişi să îşi adjudece victoria şi să cumuleze puncte în clasamentul coeficienţilor UEFA. Diferenta de valoare s-a reflectat pe tabela de scor: 3-0 pentru polonezi. Este adevărat, la două dintre golurile oaspeţilor a greşit grav Cordoş, adus cu mare tam-tam la Botoşani în această vară. S-a putut constata cât de mult lipseşte celor de la FC Botoşani, fundaşul central Ngadeu (accidentat) cel mai bun din ţară pe postul său. Nu am înţeles de ce a fost adus Dan Roman de la retrogradata Gaz Metan, pentru ca să nu fie utilizat deloc în această partidă. După meci oficiali moldoveni nu păreau afectaţi de înfrângere. Din contră, erau mulţumiţi că au adus în visteria clubului 400.000 de euro, cota de participare pentru turul II de la UEFA.
18 ţări sunt out din Europa după turul II
Un număr de 18 state nu mai au reprezentante în Cupele Europene. Dacă pentru unele ţări este ceva obişnuit să nu atungă tururile III din Liga Campionilor şi Liga Europa, în schimb prezenţa în acest „club” a Bulgariei şi Sloveniei reprezintă o surpriză. Ce 18 sunt:
San Marino, Andorra, Insulele Feroe, Georgia, Irlanda, Luxemburg, Lituania, Irlanda de Nord, Gibraltar, Malta, Bulgaria, Slovenia, Muntenegru, Estonia, Islanda, Ţara Galilor, Letonia şi Armenia.
Moldova a rămas doar cu „minunea” Milsami
Alte 4 ţări, Finlanda, Macedonia, Moldova şi Bosnia&Herţegovina au pierdut fiecare câte 3 echipe din cele 4 pe care le-au aliniat la start. Pentru cele în cauză este o situaţie normală. O situaţie relativ anormală (dar numai dacă ne uităm la coeficienţii UEFA) o avem în cazul Moldovei. Cea mai cotată echipă, Sheriff Tiraspol a ieşit din primul tur al Ligii Europa (se pare că la Tiraspol fotbalul este cam pe terminate, FC Tiraspol, echipă calificată în Liga Europa s-a desfiinţat, Sheriff a pierdut titlul după două serii, de 10, respectiv 3 campionate câştigate consecutiv), în schimb, Milsami Orhei, după ce a eliminat pe Ludogorets, are chiar şanse să prindă Play-off-ul având un adversar accesibil.
Alte 9 state, Kazahstan, Belarus, Israel, Ungaria, Scoţia, Croaţia, Albania, Serbia şi Polonia au rămas cu 50% din efective: 2 echipe din 4. Este surprinzător că Polonia se află în această situaţie, şi, parţial şi Scoţia.