Anchetă de corupție la Ministerul Economiei cu implicații în ANPC

Flavius Nedelcea, secretar de stat în Ministerul Economiei, a fost reţinut vineri de DNA într-un dosar de corupţie. În același dosar, sunt cercetați doi șefi din ANPC.

Nedelcea este acuzat de comiterea infracțiunii de instigare la abuz în serviciu dacă funcționarul a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, în formă continuată.

De asemenea, procurorii anticorupție au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și luarea măsurii controlului judiciar pentru o perioadă de 60 de zile începând cu data de 19 septembrie 2025, față de inculpații:

– HOTCA SEBASTIAN IOAN, la data faptei și în prezent vicepreședinte al Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor (A.N.P.C.), cu atribuții de președinte, pentru comiterea infracțiunii de abuz în serviciu dacă funcționarul a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, în formă continuată;

– PAUL ANGHEL-SILVIU, director general al Direcției Generale de Control și Supraveghere Piață din cadrul Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor (A.N.P.C.), pentru comiterea infracțiunii de șantaj.

În ordonanța procurorilor se arată că, în cauză, există date și probe care conturează următoarea stare de fapt:

În perioada octombrie 2024 – ianuarie 2025, inculpatul Hotca Sebastian Ioan la data faptelor și în prezent vicepreședinte al A.N.P.C. cu atribuții de președinte, la instigarea inculpatului Nedelcea Constantin Flavius, secretar de stat în Ministerul Economiei, în exercitarea atribuțiilor de serviciu, ar fi dispus mutarea temporară a persoanei vătămate V.I.C. din funcția de conducere deținută la Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorilor Caraș – Severin, într-o altă funcție de conducere în cadrul A.N.P.C., prin încălcarea dispozițiilor art. 507 alin. 8 din OUG nr. 57/2019 care prevăd că mutarea temporară se face numai în interesul instituției.

Cu toate că ocupase funcția de comisar șef adjunct al Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorilor Caraș – Severin prin concurs încă din anul 2014, persoana vătămată V.I.C. ar fi fost mutată pe o perioadă de două luni (02.10 – 29.11.2024), o lună (02.12.2024 – 31.12.2024), șase luni (09.01.2025 – 08.07.2025), din funcția de conducere respectivă pe o funcție de șef serviciu în cadrul A.N.P.C.

În fapt, mutarea persoanei vătămate ar fi fost făcută în cu totul alte scopuri decât interesul instituției, respectiv pentru satisfacerea unor interese individuale, private, ori de grup, mai exact pentru numirea în funcția respectivă a unei alte persoane, încadrate în A.N.P.C. în anul 2023 și care ar fi fost dorit/agreat de factori politici, spre a servi intereselor acestora.

Pentru atingerea scopului urmărit, la data de 29 august 2024, inculpatul Anghel Paul Silviu, în calitate de director general al Direcției Generale de Control și Supraveghere Piață din cadrul A.N.P.C., cu sprijinul unei alte persoane din cadrul A.N.P.C., ar fi exercitat asupra persoanei vătămate V.I.C. acte de constrângere morală, prin amenințări, intimidări și presiuni pentru ca aceasta să renunțe la funcția deținută și să rămână în concediul pentru creșterea copilului.

Ulterior, la data de 08 septembrie 2025, inculpatul Nedelcea Constantin Flavius, care ar fi decis să colaboreze cu organele de urmărire penală pentru aflarea întregului adevăr în cauză, ar fi avertizat pe unul dintre posibilii participanți, în scopul îngreunării cercetărilor.

Pe timpul cât se află sub control judiciar, inculpații Hotca Sebastian Ioan și Paul Anghel-Silviu trebuie să respecte o serie de obligații, între care:
– să se prezinte ori de câte ori sunt chemați la organul de urmărire penală,
– să nu comunice direct sau indirect, pe nicio cale, cu persoana vătămată menționată în ordonanțele de dispunere a controlului judiciar;
– să nu desfășoare activitatea/atribuțiile corespunzătoare funcției de președinte al A.N.P.C., respectiv director general în cadrul A.N.P.C., în exercitarea cărora ar fi comis infracțiunile.

Celor doi inculpați li s-a atras atenția că, în caz de încălcare cu rea-credință a obligațiilor ce le revin, măsura controlului judiciar se poate înlocui cu măsura arestului la domiciliu sau măsura arestării preventive.

 

 

 

Conform declarației de avere depusă anul acesta, Flavius Nedelcea are șase terenuri, două apartamente și o casă de locuit. Nici la capitolul venituri nu stă rău deloc, arată același document.

Recomanda [votes_up id=875438]

4 Comentarii

  1. grupurile de securici pradatori au inceput sa se mazileasca intre ei? sau este putin circ pentru abaterea atentiei de la faptul un grup infractional organizat a pus stapanire pe Tara, din 2020?

  2. Nu stiu cum se face, dar majoritatea sesese eku rist stilor, indiferent la a cata generatie, poarta triumfator pe umeri cate un DOV leac urias…Asta trebuia sa fie prima „parere…” a unui prostrac, mai ales daca e ras put Tino Iza zat….”Parere…” nu a venit „singur” fiind insotzit de Lingerman…Fiind superficial nu a gasit de cuviinta sa abordeze semnificatia ANPC care trebuie sa asigure protectia
    consumatorului, nu sa faca averi uriase supunandu-l la riscuri uneori mortale…

  3. Ăștia sunt oligarhii din politica românească fabricați prin intermediul bugetului de stat și funcții prin numiri politic. Este imaginea jegului infracțional de tip caracatița a României și a politicienilor români peste hotare!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.