Călin Georgescu: „în spatele păduchilor, au apărut șobolanii din politică“

Călin Georgescu revine cu un mesaj dur la adresa clasei politice, folosind din nou un limbaj extrem de agresiv în declarațiile sale publice.

De Mădălina Hodea - redactor
Călin Georgescu: „în spatele păduchilor, au apărut șobolanii din politică“

Călin Georgescu revine cu un mesaj dur la adresa clasei politice, folosind din nou un limbaj extrem de agresiv în declarațiile sale publice.

Călin Georgescu a declarat, la ieșirea de la Curtea de Apel București, că dosarul în care este judecat reprezintă o confruntare directă cu sistemul. Acesta a spus că „este periculos să ai dreptate împotriva sistemului” și a acuzat o degradare a instituțiilor, afirmând că „trădarea justiției este începutul prăbușirii, sfârșitul statului și a demnității umane”.

Într-o intervenție controversată, acesta a afirmat că „în spatele păduchilor au apărut șobolanii din politică”, criticând ceea ce el numește „un sistem corupt, care se hrănește din slăbiciunea statului”.

Potrivit lui Georgescu, scena politică actuală ar fi dominată de „grupuri de interese care își protejează reciproc influența”, acesta acuzând lipsa de transparență, manipularea opiniei publice și folosirea instituțiilor statului în scopuri politice.

Acesta a invocat o afirmație atribuită lui Nicolae Iorga, susținând că justiția e de trei feluri: „a oamenilor, a inimii și a conștiinței. Pe prima o poți ignora, din a doua înveți, din a treia e bine să asculți. Adevărul nu se negociază și nici nu poate fi supus votului”.

Pe 17 noiembrie, a avut loc primul termen din procedura de cameră preliminară în al doilea dosar penal deschis pe numele lui Georgescu. Apărătorii săi susțin că rechizitoriul este un simulacru care va fi desființat în instanță, potrivit Realitatea Plus. În acest dosar, liderul suveranist este acuzat de complicitate la tentativă la acțiuni împotriva ordinii constituționale. Mai sunt cercetați Horațiu Potra, care urmează să fie extrădat, și alte 18 persoane.

Distribuie articolul pe:

8 comentarii

  1. Vine cit de curind timpul si o sa scapam de acesti paduchi ,roata intotdeauna sa invirtit in parcursul anilor.Cine ar fi crezut in 89 ca Ceausescu sa fie indepartat de la putere ,asa ca si acum ar trebuii acestor paduchi si sobolani sa le fie putin frica ,pt. ca timpul lor se va termina cat de curind !

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.