Prefectul Capitalei, Andrei Nistor, a declarat că traficul va fi restricționat pe mai multe străzi, printre care strada Brățării, pentru a asigura siguranța populației.
Un grup de lucru format din reprezentanți ai Transgaz, Primăriei Sectorului 3, Inspectoratului de Stat în Construcții și Inspectoratului General pentru Situații de Urgență a fost constituit pentru a coordona intervențiile. Se vor impune limitări de viteză și închideri parțiale pe 11 străzi din zonă, până la finalizarea lucrărilor.
Transgaz a atras atenția că aceste drumuri au fost construite fără respectarea normelor și fără avizele necesare, punând în pericol siguranța locuitorilor. În viitor, magistralele de gaze vor fi relocate pentru a elimina riscurile. Prefectura a transmis că siguranța cetățenilor este prioritară și va informa permanent populația despre evoluția lucrărilor.
Primarul Sectorului 3, Robert Negoiță, a declarat la finalul lunii trecute, că este datoria Transgaz să facă lucrările necesare pentru a evita orice pericol în zona în care Primăria a asfaltat 11 drumuri peste magistrale de gaz în estul Bucureștiului. „Proprietarul rețelei trebuie să ia măsurile care se impun. Eu n-am de unde să știu dacă este sau nu risc iminent”, a spus edilul.
De partea cealaltă, Transgaz spunea că a transmis sesizări că noile drumuri reprezintă un risc la siguranța locuitorilor din zonă, având în vedere presiunea suplimentară asupra conductelor. Măsurile vin după ce o explozie extrem de puternică s-a produs, în urmă cu trei săptămâni, la un bloc de locuinţe din cartierul bucureştean Rahova, în sectorul 5 al Capitalei. Trei persoane au murit, iar 15 victime au fost duse de urgență la spital, printre acestea fiind doi copii, de 12 şi 17 ani.
Niciodată Primăria Capitalei nu ar fi avizat construcția acestor drumuri . Dar cel care a intrat cu,,picioarele “ în regulamentele Primăriei Bucureștilor a fost în 2001 , Adrian Năstase .Și numai dupa câteva luni de când fusese desemnat premier. Adrian Năstase cel care a încercat sa se ,,sinucidă “ la sfârșit de mandat.