Ciolacu a lăsat de înțeles în interviul pentru România TV că Ilie Bolojan nu ar permite critici, deși nu are o strategie concretă din punct de vedere economic. Fostul premier a acuzat că administrația manipulează.
„Poate şi asta e o politică, nu trebuie să ne dezvoltăm. Momentan continuăm această atitudine mesianică. Staţi, a mai ieşit o ştire! Întotdeauna, totul e o manipulare, din punctul meu de vedere, ţinând cont de experienţă”, a elaborat Ciolacu.
Fostul premier a spus că informația conform căreia România nu ar avea bani pentru pensii și salarii este „o mizerie”. El spune că informațiile alarmante sunt înaintate pentru a acoperi lipsa unui plan concret al celor de la putere.
„A mai apărut, după aia cu incapacitatea de plată, acum nu sunt bani de pensii şi salarii. Cum să nu fie bani de pensii şi salarii? Că sunt bugetate. De unde-ai scos mizeria asta? Când România n-a avut bani de pensii şi salarii vreodată? În ce catastrofă am intrat. Deci ca să sperie lumea şi să justifice lipsa unui plan economic”, a prezentat fostul premier.
Marcel Ciolacu a spus că important este controlul deficitului comercial (diferența dintre importuri și exporturi), pe care s-a concentrat în mandatul său. „Cel mai important este deficitul comercial. Eu m-am luptat cu deficitul comercial şi am încercat, de aceea am dat ajutoare de stat în agricultură, la producătorii din zona agricolă, fiindcă importam imens de multe alimente”, a explicat fostul premier.
Sub conducerea lui Marcel Ciolacu, în 2024, România a înregistrat cel mai mare deficit comercial din UE, de 9,3%. Polonia(6,6%), Franța(5,8%) și Slovacia(5,3%) au fost următoarele în clasament, conform WallStreet.ro.
Bugetul pentru 2025 a fost construit pe o creştere economică de 2,5% şi un deficit bugetar de 7% din PIB. Cifrele sunt rezultate ale anului 2024, când conducerea țării a fost asigurată de Guvernul Ciolacu.
Breten Marsel , până alegerile din Buzău terminat , noi rugat la tine ca tu tăcut din gură şi nu vorbit despre „comercial deficit”. Profesor de economy , de la care tu ȋnvăţat , a declarat că el nu predat lecţie despre comerţ .
Habibi , la eveniment ( din poză articol ) PM ce arătat la ziarist ? Mărime IQ sau altă mărime ? As-salamu alaykum ! ( Pace ţie !)
În rest , s’auzim numai de bine că de rău suntem sătui !
BS. Pentru cititior cârcotaş . Sper că tu nu gândit la prostie când citit despre “mărime” . Poate că PM acolo spus că aşa mic va fi creştere taxă .