Dintre aceștia, 13.462 sunt brazi, iar 2.953 sunt molizi sau alte specii de rășinoase, potrivit datelor transmise de instituție.
Majoritatea pomilor de Crăciun provin din culturi specializate, din pepinierele silvice ale Regiei Naționale a Pădurilor – Romsilva și un număr mai mic din suprafețele de fond forestier regenerate natural, care necesită lucrări de rărire.
Cererile populației vor fi onorate cu prioritate, arată Romsilva, în timp ce operatorii economici se vor putea aproviziona numai în limita excedentului.
Prețurile pornesc de la 17 lei
Prețurile la achiziția directă, de la ocoalele silvice, depozite sau locurile de recoltare, pornesc de la 17 lei pentru un pom de Crăciun din specia molid, cu înălțimea de până în 1,3 metri.
Pentru brazii cu înălțimea cuprinsă între 2 și 3 metri, prețul ajunge la 39 de lei.
Solicitările pentru pomii mai mari de 3 metri sunt considerate comenzi speciale, iar prețul se va aproba în comitetul director al direcției silvice.
Pomii de Crăciun sunt comercializați direct la sediile ocoalelor silvice din zonele de munte și de deal, acolo unde există pepiniere silvice care produc puieți forestieri de rășinoase și păduri de rășinoase.
Pomii pot fi cumpărați și cu rădăcină
La cerere, pomii de Crăciun pot fi cumpărați și cu rădăcină sau la ghiveci, care pot fi replantați ulterior.
Dacă pomii de Crăciun se vând în piețe sau alte locuri amenajate, costurile de transport, manipulare și depozitare vor fi incluse, suplimentar, în prețul final de vânzare.
Romsilva administrează
- 3,13 milioane hectare păduri proprietatea publică a statului
- asigură servicii silvice pentru aproximativ un milion de hectare de păduri aflate în alte forme de proprietate
- administrează 22 de parcuri naționale și naturale, de peste 850.000 de hectare
- 12 herghelii de stat