Cum va fi vremea de Crăciun și Revelion

Meteorologii anunță un decembrie mai cald decât de obicei.

De Bianca Dumbraveanu - redactor
Cum va fi vremea de Crăciun și Revelion

Meteorologii anunță un decembrie mai cald decât de obicei.

Temperaturile vor fi mai ridicate decât cele specifice pentru această perioadă, în toată țara, până aproape de sfârșitul anului.

Prima săptămână din decembrie: mai cald și mai uscat

Potrivit News.ro, în intervalul 1 – 8 decembrie 2025, valorile termice vor fi peste cele normale pentru această perioadă în toate regiunile, mai ales în nord-est.

Regimul pluviometric va fi deficitar pe întreg teritoriul României, în special în vest, nord-vest și centru.

Săptămâna 8 – 15 decembrie: temperaturi ridicate și precipitații variate

Pentru săptămâna 8 – 15 decembrie 2025, meteorologii estimează temperaturi medii mai mari decât cele normale în toate regiunile.

Cantitățile de precipitații vor fi ușor peste media normală în sud, dar local mai reduse în vest și nord-vest. În restul țării, acestea vor fi apropiate de valorile obișnuite.

Săptămâna 15 – 22 decembrie: ușor mai cald în toată țara

Între 15 și 22 decembrie, temperatura medie a aerului va fi ușor peste normal în toată țara.

Precipitațiile vor fi puține în nord-vest, iar în celelalte regiuni se vor încadra în limitele normale pentru această perioadă.

Săptămâna Crăciunului: temperaturi peste media sezonului

În ultima săptămână a anului, 22 – 29 decembrie 2025, mediile valorilor termice vor rămâne ușor mai ridicate decât cele specifice pentru această perioadă, în întreaga țară.

Cantitățile de precipitații vor fi ușor deficitare în regiunile intracarpatice, dar apropiate de cele normale în restul zonelor.

Meteorologii subliniază că, potrivit acestor estimări, sfârșitul de an și perioada Crăciunului vor aduce o vreme mai blândă decât în mod obișnuit, cu temperaturi peste media multianuală și precipitații reduse în multe regiuni.

Distribuie articolul pe:

1 comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.