Vorbim despre o schimbare majoră pentru șoferii cu RCA. Principala modificare adusă de lege se referă la păgubiții unui asigurător aflat în faliment, potrivit antena3.ro.
Vor fi despăgubiți cu prioritate cei care au fost afectatați de mașinile asigurate la City Insurance sau Euroins, societăți intrate, ulterior, în faliment.
Legea a fost promulgată miercuri de președintele Nicușor Dan.
Persoanele grav rănite sau rudele celor decedați vor fi despăgubiți de Fondul de Garantare a Asiguraților (FGA).
Plafonul de 500.000 de lei, eliminat
Păgubiții vor putea cere daune de peste 500.000 de lei, cât este limita în prezent, de la Fondul de Garantare a Asiguraților (FGA).
Potrivit cerințelor UE, FGA va putea face plăți în limita unui plafon de garantare.
Acesta este dat de nivelul limitei maxime a asigurătorului care a încheiat contractul RCA.
În acest moment, pentru daune materiale limita este de 1,22 milioane de euro.
Pentru vătămări corporale și deces, asigurătorul șoferului care a produs accidentul achită despăgubiri în limita a peste 6,07 mil. de euro
Ce arată articolul III
Majoritatea păgubiților Euroins și City Insurance nu vor beneficia însă de această lege. Soluționarea cererilor de plată a sumelor cuvenite care au intrat în faliment înainte de intrarea în vigoare a legii se va face în baza legii aplicabile la momentul falimentului.
Articolul VI din lege introduce însă o excepție de la această regulă, iar art. 15, alin. (1^1) din lege impun să fie analizate cu prioritate.
Surse din ASF au precizat miercuri pentru HotNews că „toate aceste prevederi excepționale se vor aplica și păgubiților City și Euroins”.