Irlanda de Nord – România, nimic la nimic

Tătăruşanu ne-a mai salvat un punct. Un nou meci foarte slab al „tricolorilor”. Grecia „dublă” înfrângere cu Feroe. Recordurile lui Lewandowski. Ce echipă este deja matematic calificată.

Irlanda de Nord – România, nimic la nimic

Tătăruşanu ne-a mai salvat un punct. Un nou meci foarte slab al „tricolorilor”. Grecia „dublă” înfrângere cu Feroe. Recordurile lui Lewandowski. Ce echipă este deja matematic calificată.

Tătăruşanu ne-a mai salvat un punct. Un nou meci foarte slab al „tricolorilor”. Grecia „dublă” înfrângere cu Feroe. Recordurile lui Lewandowski. Ce echipă este deja matematic calificată.

Nu jucăm nimic

Pe vremea când pe tricourile naţionalei se afla stema RPR, şi ulterior, timp de 4 ani, stema RSR, toată lumea accepta că suntem o echipă de mâna a doua, şi cu excepţia celor care îşi luau (formal) angajamente în şedinţe de partid, nimeni nu se aştepta la rezultate deosebite (calificări). Eram echipă naţională de mâna a doua, dar jucam un fotbal de calitate, iar în perioada respectivă, anii ’50-’60, preliminariile pentru mondiale şi europene erau mult mai dificile, pentru că nu se (re)înfiinţaseră statele din „imperiul sovietic”, cele din Balcani formau o singură republică federativă, iar San Marino, Andorra, Insulele Feroe, Liechtenstein, Islanda, sau Gibraltar nu erau afiliate. După două generaţii de vârf (1969-1975 şi 1985-1998) am redevenit naţională de mâna a doua, cu deosebirea că de câţiva ani buni nu jucăm nimic. Iar rezultatele pozitive se datorează fie prestaţiei şi mai slabe a adversarului, fie norocului. De la preliminariile CM 1998 nu am mai avut parte de o tragere la sorţi aşa de uşoară ca acum. Atunci, cu Irlanda (totuşi o echipă bună), Macedonia, Lituania, Islanda şi Liechtenstein am obţinut 9 victorii şi am făcut un egal, am înscris 37 de golurişi am primit 4. Acum, capul de serie s-a numit Grecia (deci nu Spania, sau Olanda, sau Anglia, sau Italia, sau Germania), din urna a doua a venit Ungaria (nu Croaţia, sau Suedia, sau Belgia sau Danemarca) iar din grupe pleacă la Paris primele două clasate şi a treia merge la baraj. Suntem în cărţi pentru locurile direct calificante. Dar cum? La Atena, noi am jucat de nota 4, grecii, cu indulgenţă de nota 3; la Bucureşti, noi mediocri, ungurii la fel, scor egal; am câştigat în Finlanda, dar 50 de minute am jucat penibil având în faţă o echipă naivă; cu bubuitori de mingi a Irlandei de Nord, acasă, am câştigat, dar am jucat foarte slab; în fine, cu Feroe, i-am mulţumit lui Tătăruşanu şi lui Dumnezeu că nu s-a înregistrat o uriaşă ruşine. Vom merge la Paris, dar cât vom mai trăii din ciupeală şi noroc fără să jucăm şi fotbal. Nu contează că pe bancă este Piţurcă sau Iordănescu. Amândoi sunt total depăşiţi, nu au vreo tangenţă cu fotbalul modern. Este adevărat, nici nu există fond de jucători de valoare, chiar dacă unii sunt angrenaţi în campionate puternice. Dar ceea ce doare, este că nu jucăm nimic.

Din nou „apărăăă Tătăruşanuuuu!!”

Sâmbătă noaptea am mai văzut o mostră de joc penibil la „tricolori”. Şi asta în condiţiile în care am jucat împotriva unei selecţionate a ligilor II şi III din Anglia, întărită cu câteva rezerve de la echipe din Liga I. Am avut în faţă o echipă care şi-a pierdut vineri titularul dintre buturi (un onest portar de 37 de ani de la o echipă care tocmai a retrogradat în liga a IV-a) şi a trecut pe foaia de arbitraj ca al treilea portar pe Maik Taylor …antrenorul cu portarii, retras de 3 ani din activitatea competiţională. Am avut în faţă o echipă care în primele 4 meciuri din grupă a obţinut tot atâtea victorii, şi nici acum ziariştii din Belfast încă nu s-au dumerit cum a fost posibil acest lucru. Am avut în faţă o echipă cu mulţi jucători rămaşi pe drumuri, pentru că nu şi-au găsit încă angajament. Ei bine, în faţa unei astfel de echipe, nu am construit nimic, nu am contat aproape deloc în atac şi am avut doar trei oportunităţi de a înscrie, dar în urma unor pase „geniale” venite de la adversari. Am avut şi noroc că în minutul 29, arbitrul nu l-a eliminat pe rudimentarul Pintilii, cel care a confundat Windors Park cu stadionul Jiul, unde a funcţionat ani buni „Academia de cotonogari”. Gazdele au jucat ceva, ceva, mai bine decât la Bucureşti, adică nu au mai bubuit mingile în tribune, în schimb din poziţii bune au şutat cât mai sus în peluze. Au avut totuşi 3 ocazii de gol, salvate de Tătăruşanu (punctul obţinut i se datorează). De fapt, aceste 3 ocazii au reprezentat plusul pe care nord-irlandezii l-au avut faţă de români. În rest, şi ei n-au jucat nimic. Din echipa României, evident, singurul remarcat este Tătăruşanu. Nu li se poate reproşa nimic apărătorilor centrali (Chiricheş şi Grigore), iar în rest toţi ceilalţi, note de 3 şi 4. Se poate invoca absenţa (accidentat) lui Sânmărtean, dar cine l-a împiedicat pe Iordănescu să selecţioneze un dispecer.

Irlanda de Nord – România 0-0

Belfast: 15 grade

Windsor Park: gazon cu mici denivelări

Spectatori: 11.000

Arbitru: Carlos Velasco Carballo (Spania)

Asistenţi: Roberto Alonso şi Juan Yuste (Spania)

Al patrulea oficial: Marcos Alvarez Moreno (Spania)

Adiţionali: Carlos del Cerro şi Santiago Jaime (Spania)

Cartonaşe galbene: Brunt – Pintilii, Sepsi, Torje

Şuturi spre poartă: 10 – 6

Şuturi pe spaţiul porţii: 4 – 2

Cornere: 7 – 3

Offsides: 6 – 0

Total pase: 260 – 251

Pase corecte: 172 – 182

Faulturi comise: 17 – 13

Posesie: 50% – 50%

Irlanda de Nord: McGovern – McLaughlin, Evans (min.79-Cathcart), McAuley, Brunt – Ward (min.79-C.Evans) S. Davis Baird, Norwood, S. Dallas, – K. Lafferty,

Selecţioner: Michael O’Neill

Pe bancă: Taylor, Carson – Ferguson, McNair, Hughes, McCourt, Magennis, McGinn, Grigg, Lavery

România: Tătăruşanu – Papp, Chiricheş, Dr. Grigore, Sepsi – Pintilii, Prepeliţă – Torje, Chipciu (min.61-Stancu), Maxim (min.90-Tamaş) – Keşeru (min.72-Fl.Andone)

Selecţioner: Anghel Iordănescu

Pe bancă: S. Lung jr., Bălgrădean – Săpunaru, Moţi, Bumba, Hoban, Vătăjelu, Ad. Popa, Bicfalvi

Ungaria – victorie dificilă, dar victorie

Prin prisma poziţiei în clasament, a experienţei în competiţii, a palmaresului şi a valorii lotului, Ungaria pleca din start favorită în meciul din deplasare cu Finlanda. Statut confirmat de scorul înscris după 90+4 minute de joc pe tabela de marcaj. Dar, trebuie să spunem, victoria a fost foarte greu obţinută, pentru că Ungaria deşi a controlat centrul terenului, a fost foarte modestă în atac. Cu vârful Adam Szalai (mai mult rezervă în Bundesliga la TSG 1899 Hoffenheim) din nou în zi proastă şi cu aripa Balasz Dzsudzsak cu o evoluţie sub cea de la echipa de club, nici nu se putea mai mult. Maghiarii au controlat centrul terenului, dar cu excepţia unei triple ocazii în minutul 7, nu au mai pus în pericol real poarta gazdelor. În ultimele 15 minute, Ungaria a ales varianta „totul sau nimic” şi a asediat careul advers. În minutul 82, o minge respinsă de apărare a fost reluată din drop de Zoltan Stieber şi trimisă printr-o pădure de picioare în plasă. De menţionat că la 0-0, veteranul Gabor Kiraly care la 39 de ani şi fără jocuri în picioare (este portar de back-up la Fulham în divizia secundă engleză) apără foarte bine, şi-a salvat echipa de la un gol iminent. În urma acestei înfrângeri, Finlanda, în mod normal nu mai poate emite pretenţii la calificare.

Grecia – zero puncte în două meciuri cu Feroe

După 23 de ani, de la debutul senzaţional în preliminarii, cu un 1-0 în faţa Austriei, naţionala Insulelor Feroe a mai obţinut, până în 2012, doar 8 victorii în 11 campanii de calificări: câte 2 cu San Marino, Malta şi Luxemburg şi câte una cu Lituania şi Estonia. Ultimele două victorii au fost singurele între 2004 şi 2014. Începând cu 13 iunie 2015, Grecia, fostă campioană europeană în 2014, calificată în optimi la mondialele din 2014 din Brazilia a intrat în „clubul select” din care mai fac parte San Marino, Malta şi Luxemburg. Adică a pierdut ambele meciuri cu Insulele Feroe. Nu sunt multe de spus în faţa unei astfel de catastrofe. Dacă în toamna trecută înfrângerea în faţa feroezilor avea (vorba vine) o explicaţie (grecii au acuzat o stare de uzură extremă după turneul final, s-a schimbat antrenorul, doi veterani s-au retras), cea de acum este inexplicabilă. Mai ales dacă ţinem cont de faptul că Grecia a jucat foarte bine la Budapesta în această primăvară, şi nu a plecat acasă cu toate cele 3 puncte doar din cauza formei excelente a „bunicului” Gabor Kiraly şi a barelor porţii acestuia. Grecia a pierdut deşi a dominat categoric, a tras 21 de şuturi spre poartă (9 pe spaţiul porţii, 2 mingi lovind bara) a controlat sever mijlocul terenului. Este adevărat, vârful de atac Mitroglou a ratat exasperant 5 situaţii mari de gol. Gazdele au jucat pe contratac, au avut 4 şuturi pe spaţiul porţii, din care au ieşit 2 goluri. Grecia, cap se serie în această grupă, nu mai are nici măcar şanse matematice de a prinde locurle 1 şi 2, poate ajunge pe locul 3 doar dacă va câştiga ultimele 4 meciuri şi Ungaria nu face mai mult de 3 puncte până în final, sau Irlanda nu mai obţine niciun punct în ultimele 4 partide.

Rezultatele grupei F

Irlanda de Nord – România 0-0

Finlanda – Ungaria 0-1 (0-0)

Insulele Feroe – Grecia 2-1 (1-0)

Clasament grupa F

  1. România: 14 puncte (+5 la „adevăr”)

  2. Irlanda de Nord: 13 puncte (+4)

  3. Ungaria: 11 puncte (+2)

  4. Insulele Feroe: 6 puncte (-3)

  5. Finlanda: 4 puncte (-5)

  6. Grecia: 2 punct (-7)

GrupaD

Polonia – Georgia 4-0 (0-0)

Gibraltar – Germania 0-7 (0-1)

Irlanda – Scoţia 1-1 (1-0)

Clasament

  1. Polonia: 14 puncte

  2. Germania: 13 puncte

  3. Scoţia: 11 puncte

  4. Irlanda: 9 puncte

  5. Georgia: 3 puncte

  6. Gibraltar 0 puncte

Rezultate normale în această grupă. De menţionat că vârful de atac al lui Bayern Munchen, Robert Lewandowski, în înscris ultimele 3 goluri ale Poloniei în minutele 89, 90+2 şi 90+3. Lewandowski a stabilit cu această ocazie două recorduri: cel mai „întârziat” hat-trick dintr-un meci de fotbal şi hat-trick realizat în cea mai scurtă perioadă de timp. Mai trebuie spus că este şi primul hat-trick realizat de poloneaz pentru echipa naţională într-un meci oficial. Ordinea în grupă va fi dată de rezultatele meciurilor: Germania-Polonia, Scoţia-Germania şi Scoţia-Polonia.

GrupaI

Armenia – Portigalia 2-3 (1-1)

Danemarca – Serbia 2-0 (1-0)

Albania a stat

Clasament

  1. Portugalia: 12 puncte

  2. Danemarca: 10 puncte

  3. Albania: 7 puncte

  4. Serbia: 1 punct

  5. Armenia: 1 punct

Portugalia este deja calificată. Dar atenţie, este matematic calificată dacă va ocupa locul 3, caz în care se va clasa pe locul 1 în top-ul celor 9 echipe clasate pe locurile 3, poziţie care duce direct la turneul final. Celelalte 8 urmând să joace meciuri de baraj. Şi aici am avut rezultate normale şi o premieră: Cristiani Ronaldo a făcut primul său hat-trick pentru echipa naţională într-un meci oficial.


Distribuie articolul pe:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.