Surse politice susțin că discuțiile vor viza, în principal, o analiză a acestei înfrângeri. Mai exact, liderii partidului vor să afle cum s-a ajuns la un asemenea rezultat, mai ales că Daniel Băluță a avut emoții inclusiv în Sectorul 4, unde este primar.
Totuși, nu este exclusă nici o discuție în ceea ce privește rămânerea la guvernare, în contextul în care surse politice au declarat luni pentru Cotidianul că o astfel de variantă nu este exclusă după alegerile de duminică.
Eșecuri pe linie pentru PSD
Aceleași surse spun, însă, că decizia nu este una urgentă și va fi luată după rezolvarea mai multor chestiuni importante din Guvern. Printre ele ar putea fi adoptarea bugetului pentru anul viitor, astfel încât PSD să se asigure că se pune la adăpost într-o oarecare măsură.
Discuțiile despre ieșire se la guvernare vin și în contextul ultimelor alegeri. Doar în ultimul an, PSD a înregistrat rezultate din ce în ce mai slabe. Parlamentarele din 2024 a reușit să le câștige, însă cu greu, atingând un minim istoric de 22%. Cu o săptămână înainte, PSD rata pentru prima dată în istorie calificarea în turul doi al alegerilor prezidențiale.
Și scrutinul prezidențial repetat în 2025 a adus rezultate slabe pentru PSD. Crin Antonescu, candidatul susținut de PSD împreună cu PNL și UDMR, rata și el calificarea în finala prezidențială.
Pericolul AUR, recunoscut în rândul social-democraților
În tot acest timp, AUR „fură” din electoratul PSD. O recunosc chiar unii din rândul partidului.
„E clar că oamenii sunt nemulțumiți și AUR câștigă cu discursul de opoziție”, a spus un membru PSD.
Sorin Grindeanu a vorbit și public despre scenariul ieșirii de la guvernare. Ultima oară chiar în conferința de presă organizată în noaptea de duminică spre luni. Atunci, liderul PSD a declarat că nu își schimbă părerea în ceea ce privește tăierea de salarii din administrația publică și că PSD se opune în continuare.
Întrebat ce va face dacă premierul va insista în acest sens, Sorin Grindeanu a precizat că „înseamnă că nu ne mai dorește de parteneri”. Mai mult, a precizat că în acest scenariu ia în calcul să consulte partidul pentru ieșirea de la guvernare.
Situația țării e disperată,.Nu e de stat la guvernare, de asumat o competență cu urmări benefice in scurt timp..Să stai pe tușe, să comentezi și să critici e mai la indemîna borfașilor care acu se vor metamorfozați in hauriți.. Turma nu vede, are orbul găinii, ca la buzău cu ciolacu,. Asta le-a lipsit..covrigaru,.