Familia gen. Theodoru cere 200 de mil. € despăgubiri de la MApN

Ministerul Apărării Naționale a anunțat că refuză să îl înmormânteze cu onoruri militare pe generalul Theodoru. Fostul cadru militar era cercetat pentru că ar fi constituit o grupare care voia acapararea puterii în România.

De Rami Cristescu - REDACTOR
Familia gen. Theodoru cere 200 de mil. € despăgubiri de la MApN

Ministerul Apărării Naționale a anunțat că refuză să îl înmormânteze cu onoruri militare pe generalul Theodoru. Fostul cadru militar era cercetat pentru că ar fi constituit o grupare care voia acapararea puterii în România.

Familia generalului Radu Theodoru a atacat decizia MApN de a nu organiza onoruri militare pentru înmormântarea fostului cadru militar. „Dacă Armata Română se supune altor legi decât celor ale statului român, atunci trebuie spus clar: nu mai avem armată, ci administrație colonială.” Rudele generalului vor despăgubiri de 200 de milioane de euro dacă decizia nu este modificată.

Familia generalului Theodoru au acuzat Armata Română că nu a retras onoarea fără să invoce o hotărâre judecătorească, ci doar un raport al unui institut.

„MApN comunică, într-un limbaj birocratic împănat cu <<valori oficiale>>, că refuză onorurile militare pentru un general-maior (rtr.) și veteran de război, întrucât activitatea publicistică a acestuia <<ar contraveni adevărului istoric și principiilor democratice>>.” Familia a menționat faptul că generalul nu a fost condamnat de nicio instanță.

Rudele au invocat faptul că raportul Institutului Elle Weisel nu este suficient pentru ca MApN să ia o astfel de decizie. „Invocarea unui raport politic pentru anularea unui drept legal este ilegală, neconstituțională și reprezintă un precedent periculos pentru libertatea de opinie, presă și istoriografie.”

Citește și: Continuă controversele legate de singurul om decorat de Nicușor Dan de Ziua Națională

Familia a amenințat că dacă decizia nu va fi întoarsă până la data înmormântări, vor sancționa în instanță ministerul. „În cazul nerespectării drepturilor generalului, familia va iniția acțiune în instanță împotriva Ministerului Apărării Naționale, solicitând daune morale în valoare de 200.000.000 EURO.”

Rudele generalului au justificat suma imensă cerută drept despăgubiri. Totodată, ei susțin că suma nu este „negociabilă”. Ei au invocat următoarele argumente:

  • „prejudiciu moral și de imagine,
  • ofensă adusă onoarei unui veteran de război,
  • discriminare instituțională,
  • umilirea publică și ilegală a unui general al Armatei Române,
  • violarea drepturilor garantate de Constituția României și de legea veteranilor.”

„Cărui stat slujește armata română?”

Familia lui Theodoru a acuzat MApN că slujește unor forțe străine.

„MApN invocă „angajamentele internaționale”, „valorile democratice” și „adevărul istoric oficial”. Dar nu invocă NICIODATĂ – pentru că nu o poate face:

  • Legea română,
  • Constituția României,
  • hotărâri judecătorești,
  • principiile morale ale soldatului român.

Generalul Radu Theodoru a luptat pentru România, nu pentru „adevăruri oficiale” redactate pe baze politice, nu pentru servilism față de institute ideologice, nu pentru ca Armata Română să devină un instrument al cenzurii istorice.

Această Românie, care încalcă propriile legi pentru a respecta directive externe, nu ar fi existat fără oamenii ca generalul Radu Theodoru.

Dacă Armata Română se supune altor legi decât celor ale statului român, atunci trebuie spus clar: nu mai avem armată, ci administrație colonială.”

Generalul Radu Theodoru, imaginea Comandamentului „Vlad Țepeș”, a murit la vârsta de 101 ani. Theodoru era cercetat pentru mare trădare. Fostul militar este cercetat în dosarul în care șase persoane au fost reținute pentru săvârșirea infracțiunilor de constituirea unui grup infracțional organizat și trădare.

Distribuie articolul pe:

33 comentarii

  1. Se pare că individul a fost tare limbist și pupincurist la curu lui stalin. Vrea să se ducă la Satana cu muzică după el? Poate doar cu o manea.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.