Problemele din justiție aduse în centrul atenției publice prin documentarul Recorder sunt dureros de concrete, nu doar pentru cei care profesează în domeniu, dar și pentru ceilalți cetățeni. Justiția ia decizii asupra vieții, familiei, proprietății, libertății, oportunităților, carierei și posibilității noastre de a ne apăra în fața unui abuz.
Modul în care justiția soluționează un caz determină comportamentul nostru viitor, deoarece putem să fim mai încrezători sau mai puțin încrezători în abilitatea noastră de a ne opune unui abuz sau de a ni se face dreptate din partea unei instituții imparțiale. O lipsă de încredere în justiție rezultă în crearea mentalității capului plecat în fața celor mai puternici și abuzivi. Este aproape imposibil să cuantificăm cât de mult rău fac aceste probleme, dar există certitudinea că fiecare dintre noi va avea nevoie cel puțin o dată în viață de justiție.
De cele mai multe ori, ca cetățean, ajungi să ai nevoie de justiție în momentul în care ești cel mai vulnerabil. Este un moment terifiant să descoperi, fiind vulnerabil, că justiția nu funcționează. Prin curajul unor magistrați, mulți au aflat de problemele din justiție înainte să se confrunte cu ele sau să măsoare eficiența sistemului. Pentru noi ceilalți cu activitate în domeniul juridic, trăim și suntem măcinați de aceste probleme zi de zi. Ca avocat, mă lupt cu ele, le semnalez, iar uneori sunt înfrânt de ele.
Avem acum o oportunitate rară pentru a rezolva problemele cauzate de ineficiența legilor justiției, înainte ca mai mulți dintre cetățenii români să devină alte victime ale acestor probleme. În acest articol, voi aborda două mari elemente: amânările dosarelor și lipsa de transparență.
Efecte ale amânărilor cauzelor și soluții
S-a vorbit zilele acestea de presupusa amânare cu rea-credință a proceselor până la prescripția faptelor penale. Prescripția faptelor penale a stârnit cele mai multe reacții, dar amânarea produce suferință la fel de mare în multe alte contexte: o victimă a violenței domestice se învață să trăiască cu frica deoarece ordinul de protecție nu mai vine, un părinte este uitat de copilul pe care nu l-a văzut ani la rând, un angajat concediat abuziv nu își mai găsește loc de muncă, un antreprenor devine falimentar deoarece nu își recuperează banii dintr-un litigiu comercial, o persoană cu un salariu minim pe economie plătește un credit cu clauze abuzive, o persoană acuzată pe nedrept își ratează viața sau o victimă a unei fraude vede cum fapta se prescrie, iar banii nu se mai întorc niciodată. Toate acestea nu sunt exemple fictive, sunt cazuri reale din activitatea mea. Am protejat astfel de persoane și am câștigat pentru ele, dar citind alte hotărâri judecătorești am descoperit multe alte persoane care nu au primit protecția justiției.
Citește și: Judecătoarea Moroșanu: Dacă vrem să schimbăm ceva, Lia Savonea trebuie să plece din întreg sistemul!
Ce putem face, concret? Să le amintim politicienilor de ce i-am votat, în esență ca să legifereze pentru noi.
Se poate completa, spre exemplu, art. 3 din Legea 303/2004, astfel încât să fie interzisă delegarea sau detașarea unui judecător atunci când o asemenea măsură ar avea ca efect reluarea judecății. Accentul trebuie să fie pe rezolvarea problemei persoanei. Pentru același motiv, aș introduce în același articol o nouă obligație pentru judecătorul din cauzele penale. În situația în care ar pleca din instanța unde a participat de la început până la pronunțare într-un proces, tot ar avea obligația de a delibera, redacta și pronunța hotărârea.
Citește și: Nicușor Dan, un nou mesaj pentru independența Justiției. Ce promite
În prezent, există un recurs în interesul legii pronunțat de Înalta Curte de Casație și Justiție care stabilește invers, iar acest lucru duce la rejudecarea cauzei cu ocazia fiecărei plecări. Aș fi preocupat de stabilitate pentru persoană, dar și pentru judecător, astfel că aș completa acest articol cu obligația ca întoarcerea judecătorului delegat sau mutat în urma unei sancțiuni disciplinare, să se facă tot la secția de unde a plecat sau a fost forțat să plece.
Recent, am citit cu toții despre o “Reorganizare controversată la Înalta Curte” pentru ca la scurt timp să se comunice din partea instituției că a fost o “dezinformare gravă”. De dragul preîntâmpinării unor astfel de situații, se pot introduce în Legea 304/2022, eventual în cadrul articolului 31, mai multe modificări care să se traducă în faptul că alcătuirea unui complet de judecată nu se poată efectua fără acordul judecătorului parte din complet, iar alcătuirea să poată fi făcută doar în baza unor criterii obiective. Aceste criterii trebuie indicate în lege, anume incompatibilitate sau absenţă. În lipsa acestei prevederi, există pericolul reluării procedurilor în materie penală și repunerea pe rol a cauzelor civile, iar asta va întârzia rezolvarea problemelor.
Transparență pentru mai multă încredere în justiție
Încrederea în justiție a avut de suferit, dar această realitate nu este ireversibilă. Transparența produce încredere, iar aceasta se manifestă în două feluri: prin abilitatea noastră de a investiga pe cont propriu, dar și prin abilitatea celor din interiorul sistemului de a comunica cu noi problemele din sistem.
De exemplu, se poate completa art. 4 din Legea 304/2004, art. 1, 4 și 232 din Legea 303/2004 astfel încât magistrații să aibă dreptul și obligația să ne prezinte, fără a risca sancțiuni, informații care sunt de interes public sau care au legătură cu buna funcționare a justiției. Am fi mult mai încrezători în justiție știind că problemele sunt discutate cu noi, iar dialogul întotdeauna rezultă în soluții. Ar spori încrederea cetățenilor în independența și maturitatea instituțională a magistraturii. Textul propus este conform cu hotărârile Curții Europene a Drepturilor Omului (ex. Baka c. Ungariei, Kudeshkina c. Rusiei), care impune o analiză contextuală a libertății de exprimare a magistraților. Introducerea criteriilor precum funcția, contextul, conținutul declarației și interesul general asigură previzibilitate și proporționalitate în aplicarea sancțiunilor.
Nu m-aș opri aici, ci m-aș gândi la jurnaliștii noștri care efectuează anchete deosebit de bine fundamentate și la abilitatea fiecăruia dintre noi de a avea acces la informație. Consider că mai multe articole din Legea 317/2004 și Legea 303/2004 pot fi completate cu obligația de publicare a tuturor hotărârilor judecătorești, cu excepția celor din urmărire penală, într-o formă accesibilă publicului, cu protejarea datelor cu caracter personal ale părților, dar cu prezentarea judecătorului sau a judecătorilor care au participat la soluționarea cauzei este publică. Este de discutat dacă fiecare judecător va fi prezentat printr-un cod unic sau poate fi asumată hotărârea. Am descoperit cu toții zilele acestea că există mulți magistrați care sunt curajoși și își asumă public hotărârile luate. Transparența deciziilor judiciare este conform așteptărilor create de art. 6 CEDO.
Citește și: Cum protejează CJUE milionul de români care trăiește din salariul minim
În urma discuțiilor recente pe marginea documentarului Recorder, s-a redeschis subiectul sancționării magistraților. Propun să se discute modificarea art. 271 din Legea 303/2004, astfel încât sancțiuni disciplinare să poată fi aplicate doar în termen de 2 ani de la săvârșirea faptei. În acest moment, există posibilitatea ca un magistrat să fie hărțuit pentru faptul că a participat la un protest sau a făcut afirmații despre problemele din justiție pe o perioadă nedeterminată. Oricând poate să devină ținta unei sancțiuni pentru a se face presiuni asupra sa.
În plus, existența unui termen de 2 ani stimulează acționarea promptă a mecanismelor disciplinare, deoarece prescripția a fost creată pentru a se grăbi investigarea, nu pentru a fi o portiță de scăpare. Știind că există prescripție, un investigator de bună credință se va încadra în termen dacă acesta există clar stipulat. Termenul de prescripție este și un indicator al timpului în care poți găsi probe valabile pentru a demonstra fapta. Să ne imaginăm ce s-ar întâmpla dacă ai investiga ceva la 10 sau 20 de ani de la momentul faptei. S-ar pierde probe, ar dispărea martori și poate chiar ar dispărea persoana acuzată.
Am abordat aceste două probleme din dorința de a proteja mai bine drepturile celor pe care îi reprezint, dar și din respect pentru colegii mei avocați și magistrați care au nevoie de un cadru legislativ pe măsura valorii, pregătirii și sacrificiilor făcute. De principiu, orice modificare legislativă ar trebui să se facă prin dialog cu societatea civilă, cu cei afectați, iar în cazul acesta cu asociațiile magistraților. Am fost motivat în abordarea mea de mesajul pozitiv de încurajare către dialog oferit de Președintele Nicușor Dan.
Citește și: Kövesi sare în apărarea magistraților care s-au plâns de problemele din sistem
Încurajarea mea constă în a judeca fără a eticheta profesii întregi, să cerem transparență, dreptul de liberă exprimare pe probleme de interes public și respect pentru noi ca cetățeni și profesioniști. Avem dreptul la o justiție de calitate, iar pentru asta ar fi bine să nu uităm că magistrații nu sunt vizibili pentru că le este interzis. Magistrații nu pot să ne spună cât de mult își doresc dreptate pentru noi pentru că le este interzis. Pentru a ne ușura sarcina de a identifica din timp ce probleme există, putem să creștem nivelul de transparență prin modificări asupra legilor justiției. În cadrul sistemului există și magistrați de bună-credință, dornici să facă dreptate, dornici să comunice cu societatea și să ne apere. Să nu confundăm profesii întregi cu oamenii care sunt vizibili prin lipsă de respect pentru noi și pentru lege.
