Corneliu Vişoianu, consilier al premierului Victor Ponta pe problemele românilor de pretutindeni, demisionează. Anunțul demisiei a fost făcut de acesta pe Facebook.
„Scriu acest mesaj pentru a consemna și public decizia de a-mi înceta activitatea de consilier al Primului Ministru al României.
Îi sunt recunoscător pentru șansa oferită și pentru cei aproape 3 ani de colaborare.
Mulțumesc întregii echipe din care am făcut parte și am convingerea că vor mai exista oportunități de a lucra împreună.
Am luat această decizie acum câteva luni, din dorința de a reveni în mediul asociativ în care sunt prezent de 25 de ani și cu speranța că timpurile pe care le trăim sunt timpuri bune pentru construcții noi și transparente”, a scris Vișoianu pe pagina sa de Facebook.
Demisia lui Vișoianu vine la câteva zile după ce un alt consilier al premierului Ponta s-a retras.
Analistul Radu Magdin, numit la finele anului trecut consilier onorific al premierului Ponta pentru a se ocupa de strategia de comunicare externă a acestuia, a anunţat la sfârșitul săptămânii trecute că va părăsi acest post pentru a se implica într-un proiect internaţional, în paralel cu proiecte de consultanţă în derulare.
„Aş vrea să-i mulţumesc prim-ministrului român pentru încrederea sa pe parcursul celor mai interesante şase luni din viaţa mea. A fost o experienţă extraordinară şi provocatoare să fiu consultant onorific pe comunicare externă”, a anunţat Magdin pe Facebook.