Primarul din Mangalia, trimis în judecată. Edilul este acuzat că a luat mită peste 600.000 de euro

O parte din mită ar fi fost primită sub forma cumpărării unor haine de lux. Procurorii mai susțin că primarul a ascuns o parte din mită prin cumpărarea unui hotel.

Primarul din Mangalia, trimis în judecată. Edilul este acuzat că a luat mită peste 600.000 de euro

FOTO: Cristian Radu / Facebook

O parte din mită ar fi fost primită sub forma cumpărării unor haine de lux. Procurorii mai susțin că primarul a ascuns o parte din mită prin cumpărarea unui hotel.

Procurorii Direcției Naționale Anticorupție (DNA) Constanța l-au trimis joi în judecată pe Cristian Radu, primarul municipiului Mangalia. Acesta este acuzat de luare de mită în formă continuată (două infracțiuni), spălare de bani și instigare la folosirea, cu rea-credință, a bunurilor sau creditului de care se bucură societatea, într-un scop contrar intereselor acesteia (două infracțiuni). Edilul se află în acest moment în arest preventiv. Procurorii l-au mai trimis în judecată și pe Adrian Ștefan Vasilache, administratorul unei societăți comerciale, pentru folosirea, cu rea-credință, a bunurilor sau creditului de care se bucură societatea, într-un scop contrar intereselor acesteia.

Procurorii susțin că, în perioada 2022 – 2025, Cristian Radu ar fi pretins și primit, atât direct, cât și printr-un intermediar, suma de 622.233 de euro. Banii ar fi fost ceruți pentru a emite documente urbanistice și pentru a iniția hotărâri de consiliu local.

În schimbul banilor, primarul ar fi întreprins următoarele, potrivit procurorilor:

  • în perioada 2022 – 2024 ar fi pretins suma totală de 80.000 de euro, din care ar fi primit, printr-un intermediar, suma de 42.333 de euro, pentru a lăsa diverse persoane să desfășoare activități de comerț pe plaja sau în zona Portului Turistic Mangalia, fără a fi amendați sau închiși de către Poliția Locală Mangalia. Suma de bani menționată anterior ar fi fost primită sub forma achizițiilor unor obiecte vestimentare de lux;
  • în cursul anului 2023 ar fi pretins și ar fi primit un folos, respectiv echivalentul sumei de 500.000 euro prin reducerea prețului de achiziție a activului unei societăți comerciale, pentru cesionarea unor contracte de închiriere privind terenuri aflate în Portul Turistic Mangalia;
  • în cursul anului 2023 ar fi pretins suma de 50.000 de euro, din care ar fi primit suma totală de 30.000 de euro, pentru ca două persoane să nu fie controlate de către funcționarii din cadrul Primăriei municipiului Mangalia pe parcursul construirii unui imobil în stațiunea Neptun;
  • în cursul lunilor ianuarie-februarie 2025 ar fi pretins și ar fi primit suma de 50.000 euro de la o persoană, pentru ca acesta din urmă să obțină de la Primăria municipiului Mangalia un Certificat de atestare a edificării/extinderii construcției realizate fără autorizație de construire pentru un imobil situat în stațiunea Saturn.

Sechestru pe bunurile primarului și ale soției

De asemenea, procurorii mai susțin că primarul Cristian Radu ar fi disimulat și ascuns o mare parte din bani prin cumpărarea, în 2023, a unui hotel din stațiunea Cap Aurora.

„În perioada 2022 – 2025, inculpatul Radu Cristian i-ar fi instigat pe inculpatul V.A.Ș. și pe o altă persoană să achiziționeze din fondurile societăților comerciale administrate de aceștia două autoturisme marca BMW pentru suma totală de 942.284 lei și să achite din fondurile unei societăți costurile de service pentru unul dintre autoturisme. Cele două autoturisme ar fi fost folosite exclusiv de către inculpatul Radu Cristian, prin punerea lor la dispoziție, cu titlu gratuit, de către reprezentanții societăților respective.

În urma investigațiilor financiare efectuate în cauză, procurorii anticorupție au solicitat instanței de judecată confiscarea extinsă a sumei totale de 2.183.199,15 lei de la inculpatul Radu Cristian, întrucât acesta nu justifică dobândirea licită a sumei respective”, se mai arată în comunicatul procurorilor.

Pentru a îi confisca banii primiți ca mită, anchetatorii au pus sechestru pe bunurile imobile ale primarului și ale soției sale. Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Constanța, cu propunerea de a se menține măsurile preventive și asigurătorii dispuse în cauză.

Distribuie articolul pe:

1 comentariu

  1. Da’de siamezul,primarul spagar din Sinaia,ce se mai stie ? E liber mersi,pai nu degeaba isi serba el onomasticile la Pelisor,cu toata ” floarea cea aleasa ” din PNL.Macar atata recunostinta.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.