Site-uri dubioase
Site-urile sunt de tip „scam” și „spam” promovează site-uri și aplicații pornografice, potrivit unui nou raport al publicației 404 Media,
Situația a fost descoperită de un cercetător pe nume Brian Kelly, care a început să informeze atât agențiile afectate, cât și presa locală, pentru a atrage atenția asupra problemei.
I-a nedumerit chiar și pe specialiști
Nu este clar modul în care au ajuns pe site-uri oficiale, însă pare că i-a nedumerit inclusiv pe specialiștii din domeniu.
Modul în care au pătruns este, de asemenea, diferit de la caz la caz.
Eliminarea PDF-urilor s-a dovedit relativ ușoară pentru agenții, odată ce acestea au fost informate că problema există, însă linkurile malițioase continuă să fie o problemă.
Potrivit Gizmodo, site-urile web ale autorităților și agențiilor guvernamentale ar trebui să fie depozite online de resurse utile, atunci când sunt administrate corespunzător.
Din păcate însă, în unele cazuri acestea pot ajunge să găzduiască pornografie și alte lucruri nedorite de oficiali.
Această infestare a fost observată pe site-urile
- unor primării locale
- pe site-ul Muzeului Statului New York
- pe site-uri ale guvernului federal, precum Reginfo.gov (un site de conformitate în domeniul afacerilor de reglementare)
În statul Washington, unde conținutul pornografic a fost generat cu ajutorul inteligenței artificiale a fost găsit
- pe site-urile Departamentului pentru Pește și Faună Sălbatică
- Departamentului pentru Afacerile Veteranilor
- Asociației Comisarilor de Pompieri
În Indiana, a apărut pe site-ul Departamentului Sănătății, iar în Nevada, la Departamentul Transporturilor.
Aceste site-uri, dar și altele sunt afectate de atacuri de redirecționare web. Orice persoană care face click este trimisă către comercianți de jucării sexuale și descărcări de malware.