Microfonul a fost preluat de senatorul Petrișor Peiu, economistul AUR, care a oferit clarificări suplimentare în legătură cu demersul de suspendare a lui Nicușor Dan.
„Ce vrea să spună domnul deputat Avramescu este că nu are rost să declanșezi un demers la care știi sigur că nimeni din partea puterii nu va răspunde”, susține Peiu.
„Știm că fără voturile celor de la PSD, care se declară nemulțumiți de activitatea președintelui, nu vom putea avansa. Știți că suspendarea e doar o primă etapă; după urmează un referendum”.
AUR și PSD cântă pe aceeași voce
În conferința de presă, liderii AUR și-au prezentat prioritățile legislative ale AUR pentru noua sesiune parlamentară. Ei au spus că vor propune indexarea pensiilor și alocațiilor, dar și impozit zero pentru prima locuință, după modelul altor state europene.
„Statul nu poate cere sacrificii de la pensionari și copii, în timp ce refuză să coreleze drepturile acestora cu realitatea economică (…) AUR consideră că dreptul la o locuință nu trebuie tratat ca un lux, iar românii care dețin o singură casă sau un singur apartament nu ar trebui impozitați pentru nevoia elementară de a avea un acoperiș deasupra capului.”, se arată într-un comunicat al formațiunii conduse de George Simion.
– mai multă minte dragilor