Azi este zi plină pentru patru dintre fetele noastre. Simona Halep intră duminică în joc. La masculin avem doar pe Marius Copil, intrat pe tabloul principal primind un wildcard.
Am început bine
În turul 1 al calificărilor, cele două jucătoare din România care au debutat în această fază a competiţiei şi-au depăşit adversarele şi mai au un hop pentru a prinde tabloul principal.
Dacă Monica Niculescu a avut o adversară facilă, o jucătoare din Canada, rezervă în echipa de Fed Cup, în schimb Andreea Mitu a jucat contra unei jucătoare ceva mai puternice, chiar dacă aflată în spatele ei în clasamentul WTA.
Rezultate tur 1 calificări:
-
Monica Niculescu (#61 WTA) – Gabriela Dabrowski (#185 WTA): 4-6, 6-3, 6-0
-
Andreea Mitu (#100 WTA) – Alla Kudryavtseva-Rusia (#127 WTA): 7-5, 7-6
Tur 2 calificări
-
ora.17.00: Andreea Mitu – Richèl Hogenkamp-Olanda (#123 WTA)
-
ora.18.30: Monica Niculescu – Kateryna Bondarenko (#140 WTA) sau Marina Erakovic (#82 WTA)
Intră în „horă” şi Begu şi Dulgheru
Tot astăzi debutează şi alte două jucătoare din România, Irina Camelia Begu şi Alexandra Dulgheru, calificate direct pe tabloul principal în turul 1. Orele de începere sunt:
-
ora 14.00: Irina Camelia Begu (#33 WTA) – Nara Kurumi-Japonia (#52 WTA)
-
ora 17.30: Alexandra Dulgheru (#69 WTA) – Ana Ivanovic –Serbia (#7 WTA)