Acordul, parafat luni seară de negociatorii Parlamentului European și ai statelor membre, urmează să fie votat formal în Parlamentul European, cel mai probabil în sesiunea din iulie. Ulterior, va intra în vigoare.
„Sunt mândru să văd că, după 13 ani de negocieri, am ajuns la un acord istoric pentru consolidarea drepturilor pasagerilor aerieni în UE”, a declarat ministrul Transporturilor din Cipru, Alexis Vafeades, potrivit HotNews.
Despăgubirile pentru întârzieri rămân în vigoare
Pasagerii își păstrează dreptul de a primi despăgubiri dacă un zbor întârzie mai mult de trei ore la destinație, este anulat cu mai puțin de 14 zile înainte de plecare sau dacă li se refuză îmbarcarea.
Compensațiile vor rămâne la nivelul actual:
- 250 de euro pentru zboruri de până la 1.500 de kilometri
- 400 de euro pentru zboruri între 1.500 și 3.500 de kilometri
- 600 de euro pentru zboruri de peste 3.500 de kilometri
În cazul curselor lungi, companiile vor putea reduce despăgubirile la jumătate dacă oferă o rută alternativă, iar întârzierea finală nu depășește patru ore.
Noile despăgubiri prevăd și situațiile în care transportatorii nu vor fi obligați să plătească despăgubiri.
„De reținut este că noile reguli vor permite companiilor aeriene să nu plătească despăgubiri atunci când întârzierea sau anularea zborului este provocată de situații care nu depind de ele. Este vorba despre așa-numitele circumstanțe extraordinare: dezastre naturale, război, vreme extremă, pasageri indisciplinați sau greve care afectează servicii esențiale de la sol, cum sunt cele care țin de controlul traficului aerian, bagaje, îmbarcare sau pregătirea avionului înainte de decolare”, a transmis un corespondent PRO TV.
Chiar și în aceste situații, companiile vor trebui să ofere asistență pasagerilor. Acestea vor fi obligate să asigure băuturi la fiecare două ore de așteptare, o masă după trei ore și, dacă este necesar, cazare pentru maximum trei nopți.
Termene clare pentru cererile de compensații
Acordul introduce și proceduri mai simple pentru rambursări și despăgubiri.
Companiile aeriene vor avea obligația să trimită pasagerilor, în cel mult patru zile de la finalizarea călătoriei, instrucțiuni clare despre modul în care pot solicita compensații. Pasagerii vor avea la dispoziție nouă luni pentru a depune cererea, iar operatorii vor trebui să răspundă în maximum 30 de zile.
Totodată, politica „no-show” va fi interzisă. Astfel, un pasager care nu folosește zborul de dus va putea utiliza în continuare zborul de întoarcere fără costuri suplimentare.
„Acordul le permite călătorilor să compare mai ușor tarifele aeriene și introduce mai multă transparență în privința prețului bagajului de mână. Biletele vor avea un preț cu bagaj și un preț fără bagaj.
În al patrulea rând, politica «no-show» pentru zborurile de întoarcere este interzisă definitiv. Pasagerii care nu iau zborul de dus vor putea totuși să ia zborul de întoarcere, fără taxe suplimentare”, a declarat Apostolos Tzitzikostas, comisarul european pentru Transporturi și Turism.
Copiii vor sta gratuit lângă părinți
Printre cele mai importante schimbări se numără interzicerea taxelor pentru locurile copiilor lângă părinți sau însoțitori.
„Nimeni nu va mai cere bani pentru ca un părinte să stea chiar lângă copilul său – de la zero la 14 ani. Aș vrea să subliniez cei 14 ani, pentru că eu am insistat pentru 14 ani. După 14 ani, cred că poate copiii vor plăti ca să nu stea lângă părinți”, a spus europarlamentarul Andrey Novakov.
Acordul mai prevede eliminarea taxelor pentru corectarea greșelilor de tastare din numele pasagerilor și obligarea companiilor să afișeze un preț care include un bagaj de mână în cabină.
Organizațiile pentru protecția consumatorilor au salutat rezultatul negocierilor, în timp ce companiile aeriene și-au exprimat nemulțumirea față de păstrarea actualului sistem de despăgubiri.
„Am evitat ce era mai rău (…) Parlamentul European merită să fie felicitat în mod special pentru că a rămas ferm în apărarea drepturilor pasagerilor, în timp ce multe țări doreau să le restrângă”, a declarat Agustin Reyna, directorul general al Biroului European al Uniunilor Consumatorilor.
Textul legislativ trebuie să primească aprobarea finală din partea Consiliului Uniunii Europene și a Parlamentului European în următoarele opt săptămâni. După adoptare, noile reguli se vor aplica în toate statele membre ale Uniunii Europene.