Hristos a înviat!

Creştinii prăznuiesc în această zi de duminică Învierea Mântuitorului Iisus Hristos.Învierea Domnului este cea mai mare sărbătoare a creștinilor, numită…

Hristos a înviat!

Creştinii prăznuiesc în această zi de duminică Învierea Mântuitorului Iisus Hristos.Învierea Domnului este cea mai mare sărbătoare a creștinilor, numită…

Creştinii prăznuiesc în această zi de duminică Învierea Mântuitorului Iisus Hristos.

Învierea Domnului este cea mai mare sărbătoare a creștinilor, numită în cântările bisericeşti sărbătoarea sărbătorilor.

După ce a suferit moartea pentru păcatele noastre, Mântuitorul a înviat din morţi, o garanție a învierii noastre a tuturor. Iisus Hristos a coborât în iad surpându-i puterea pentru a ne aduce pe noi la Dumnezeu.

În troparele care se cântă la Vecernia Paștelui se arată că iadul strigă, suspină și se tânguie căci puterea i-a fost nimicită. Hristos i-a eliberat pe toți cei care fuseseră de veacuri sub stăpânirea sa!

Pentru a primi bucuria Învierii Domnului, credincioşi s-au pregătit postind timp de şapte săptămâni, pentru ca trupeşte şi sufleteşte să fie mai curaţi.
De la Înviere şi până la Înălţare, creştinii se salută cu „Hristos a inviat!” / „Adevărat a înviat!”, iar apoi „Hristos S-a înălţat!”, „Adevărat S-a înălţat!

Cuvântul Sfântului Ioan Gură de Aur din ziua Sfintelor Paști

„Nimeni să nu se teamă de moarte, că ne-a izbăvit pe noi moartea Mântuitorului; a stins-o pe ea Cel ce a fost ținut de ea. Prădat-a iadul Cel ce S-a pogorât în iad; umplutu-l-a de amărăciune, fiindcă a gustat din trupul Lui. Și aceasta mai înainte înțelegând-o Isaia, a strigat: Iadul, zice, s-a amărât, întâmpinându-Te pe Tine jos: amărâtu-s-a că s-a stricat. S-a amărât, că a fost batjocorit; s-a amărât, că a fost omorât; s-a amărât, că s-a surpat; s-a amărât, că a fost legat. A primit un trup și de Dumnezeu a fost lovit. A primit pământ și s-a întâlnit cu cerul. A primit ceea ce vedea și a căzut prin ceea ce nu vedea. Unde-ți este, moarte, boldul? Unde-ți este, iadule, biruința? Înviat-a Hristos și tu ai fost nimicit”. (basilica.ro)

Distribuie articolul pe:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.