Secretarul-şef al Asociaţiei ungare pentru comerţ OKSZ Gyorgy Vamos a declarat că numeroase familii din Ungaria care trăiesc în zona de frontieră urmează să îşi facă cumpărăturile în România în viitor, fiind atrași de scădere a taxei pe valoarea adăugată (TVA) la 9% la produsele alimentare, potrivit Digi24.
După ce TVA va fi redusă în România la echivalentul a o treime din cele 27 de procente cât este taxa pentru cele mai multe produse din Ungaria, tot mai multe familii de unguri vor fi atrase de cealaltă parte a frontierei, contribuind astfel la bugetul României şi nu al Ungariei, a subliniat oficialul ungur.
Premierul Victor Ponta a anunțat pe 7 aprilie că TVA va fi redusă la 9%, din luna iunie, la „absolut toate alimentele, băuturile nealcoolice și serviciile de alimentație publică”.
De asemenea, potrivit lui Ponta, Guvernul își menține intenţia de a reduce cota standard de TVA la 20%, din 1 ianuarie 2016.