Acord în UE: Fără gaze rusești din 2027

Acordul le impune tuturor statelor membre să prezinte planuri naționale de diversificare. Aceste planuri trebuie să aducă oprirea tuturor importurilor de gaze din Rusia în termenele prevăzute de legislație.

De Rami Cristescu - REDACTOR
Acord în UE: Fără gaze rusești din 2027

Vladimir Putin; sursă foto: Instagram

Acordul le impune tuturor statelor membre să prezinte planuri naționale de diversificare. Aceste planuri trebuie să aducă oprirea tuturor importurilor de gaze din Rusia în termenele prevăzute de legislație.

Consiliul European a anunţat miercuri că a ajuns la un acord cu Parlamentul European pentru eliminarea treptată a importurilor de gaze naturale din Rusia până în 2027. Acordul prevede o interdicție obligatorie de importuri din Rusia, care va fi introdusă treptat.

„Acordul reprezintă un element central al foii de parcurs REPowerEU a UE pentru a pune capăt dependenței de energia rusească. Acesta vine ca urmare a folosirii gazelor de către Rusia drept armă, cu efecte semnificative asupra pieței energetice europene”, au explicat europenii într-un comunicat de presă.

Importurile de gaze rusești noi vor fi interzise la șase săptămâni după intrarea în vigoare a acordului. Pentru contractele deja existente, s-au setat mai multe date limită:

  • pentru contractele de aprovizionare pe termen scurt încheiate înainte de 17 iunie 2025, interdicția importurilor de gaze rusești se va aplica de la 25 aprilie 2026 pentru GNL (gaze naturale lichefiate) și de la 17 iunie 2026 pentru gazele prin conducte;
  • pentru contractele pe termen lung privind importurile de GNL, interdicția se va aplica de la 1 ianuarie 2027, în conformitate cu cel de-al 19-lea pachet de sancțiuni;
  • în ceea ce privește contractele pe termen lung pentru importurile de gaze prin conducte, interdicția va intra în vigoare la 30 septembrie 2027, cu condiția ca obiectivele de umplere a stocurilor prevăzute în regulamentul privind stocarea gazelor să fie pe cale de a fi îndeplinite, și cel târziu la 1 noiembrie 2027.

Plan de diversificare a surselor de energie

Acordul european prevede faptul că statele membre trebuie să trimită un plan de diversificare a surselor de energie. Aceste planuri trebuie să aducă oprirea tuturor importurilor de gaze din Rusia în termenele prevăzute de legislație.

„Cerința de a prezenta un plan național de diversificare se va aplica și statelor membre care încă importă petrol rusesc, în vederea încetării acestor importuri. Regulamentul va fi însoțit de o declarație a Comisiei privind intenția de a prezenta o propunere legislativă pentru eliminarea treptată a importurilor de petrol rusesc în UE, cel târziu până la sfârșitul anului 2027.”

Contextul acordului

Comunicatul de presă prezintă contextul luat în calcul în luarea deciziei de a opri importurile de gaze rusești în UE.

„În urma războiului de agresiune al Rusiei împotriva Ucrainei, liderii UE au convenit, în Declarația de la Versailles din martie 2022, să elimine treptat dependența de combustibilii fosili din Rusia cât mai curând posibil.

În consecință, importurile de gaze și petrol din Rusia către UE au scăzut semnificativ în ultimii ani. Totuși, în timp ce importurile de petrol au scăzut sub 3% în 2025 datorită actualului regim de sancțiuni, gazul rusesc reprezintă încă aproximativ 13% din importurile UE în 2025, valorând peste 15 miliarde de euro anual. Aceasta lasă Uniunea expusă unor riscuri semnificative în ceea ce privește comerțul și securitatea energetică.”

Distribuie articolul pe:

13 comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.