
Nărăvuri de vedete. Actorul Mihai Bendeac a dezvăluit că încercat ayahuasca, dar, ce să vezi, nu i s-a întâmplat vreun lucru revelator.
„Am încercat, la un moment dat, să am o experiență spirituală, dar nu-mi aduc aminte dacă am povestit-o vreodată sau nu. Experiența mea cu ayahuasca. Am devenit, la un moment dat, foarte interesat de acest subiect, pentru că auzisem tot felul de discuții despre LSD. Auzisem, de pildă, tot felul de povești și m-am gândit că trebuie neapărat să încerc această experiență. Nu mai știu cum am ajuns la cineva cu care m-am întâlnit – trebuie să recunosc că era un tip destul de dubios – într-o benzinărie. Mi-a dat un pachețel și vreo trei CD-uri pe care să le ascult în timpul experienței”, a povestit Mihai Bendeac în podcastul lui Damian Drăghici.
„Am citit eu despre cum se face treaba asta, am ajuns acasă și mi-am pregătit tot spațiul. Mi-am pregătit foi, mi-am pregătit pix, mi-am pus lumânări. Mi-am pus un lighean ca să vomit. Era o chestie pe care trebuia să o fierbi de trei ori și mai rămăseseră niște chestii grunjoase, ca niște pietricele. Citind ce mi-a dat omul ăla, trebuia să am o râșniță. Era două noaptea, nu era magazin non-stop de râșnițe. Am înghițit pietricelele alea, am băut ceaiul ăla și m-am pus pe spate, ca să am experiența revelatoare. Nu mi s-a întâmplat absolut nimic și, la vreo două-trei zile distanță, mi s-a întâmplat un lucru care a fost mai revelator decât tot ce mi s-ar fi putut întâmpla în momentul în care aș fi avut acea experiență”, a mai zis actorul.
D-nul Bendeac a avut un par foarte destept .
Bendeac, sunt crestin ortodox, dupa religia stramosilor mei si mi-e mila de tine… LSD-istule! Scientologicule!
Vezi ca in Vechiul Testament (daca tot esti spiritual, citeste TOT si incearca si Istoria Religiilor scrisa de genialul ME), cand Moise a trecut desertul, „let my people go” (Louis Armstrong :)) ) si cand oamenii au inceput sa planga de foame si sete, iar Moise s-a plans lui „dumnezeu” – si ce a facut „el”? A trimis doua bestii, serpi ingrozitori, care i-au muscat pe oameni, otravindu-i, sa se „cuminteasca” (este asta vreu superior? atat de criminal? tare! DUMNEZEU NU TE PEDEPSESTE, TE PEDEPSESTI SINGUR!). Oricum, atat Moise, cat si Isus, vorbesc despre MANA. Stii ce este mana, Domnule Bendeac? SHHHRRRUMSSS 🙂
„Uite cum am reusit sa rad un pic astazi”
Citeste CG11, razi cu lacrimi !
Ca toti peizanii crescuti in capitala de parinti par-veniti incearca si el sa se emancipeze.
drama nationala cu tampitul de bendeac…nu a reusit sa se drogheze spiritual…
a luat tzeapa…a mancat soric de purcel si nu a atins Nirvana…
a fost la un pas… cat pe ce se se topeasca slanina din creierul lui si sa concluzioneze : „Spice…is everywhere!”
@ Horațiu Potra să nu mai vorbească despre Tatiana Romanova și oamenii născuți în 1987 în viața lui cat mai trăiește. Sunt doar niște cifre și nu există pașapoarte spirituale! Nu știu cine îmi distruge stomacul ca și lui Sosoaca dar va fi rupere de nori cat de curând. Eu nu am discutat niciodată în public despre domnul Putin sau ruși. Nu mai faceți dezinformări ! Pe baza spuselor familiei Gutila, Carmen Tovirnac , Coldea și Buzdrug! Atenție ca sunt deja pe butuci fără niciun sens! Ca spioni de pe Rusia faceți povești deep fake și am să solicit permanent să fiți voi băgați cu forța la Obregia dacă îmi mai pronunțați numele ! Eu sunt și om de geniu și m-am săturat de tâmpeniile voastre !!
Așa Ayahuasca putea să-și ia din supermarket.Se face la cratiță cu usturoi și smântână și are și instrucțiuni pe caserolă.Se administrează cu pâine, pe cale orală și e vreo 8 lei,/kg.Revelația vine imediat după consum printr-o râgâitură.Se poate augmenta cu o bere-două.
Imbecilitate marca „Varanul tv” …
Minte de gaina obosita…
Dr.oga.ti.va Baaa,va f✓.te.ti iremediabil Chimia și neuronii in căutarea a ce v.a lipsește sau nu știți să căutați ….Corpul uman e perfect,păstrați o legătură cu Creatorul și nu ce.ti avea nevoie de nimic ,santeti unicii vinovați de tot raul pe care vi.l.provicati asumand substanțe care îți creează grave dezechilibre mentale, DUMNEZEU NU AZIS DROGHEAZATE CA SA AI LEGATURI CU MINE….D.r.oga.ti d.egrad.ati cu creier de ru.meguș
De urgenta guvernul si parlamentul sa interzica rasnitele. Dupa cum ne spune si autorul ele sunt instrumentale in acest trafic atat de periculos. Interziceti, interziceti, interziceti! Asta trebuie sa fie planul de tara!
Mvvvvaaaaaaiiii, ce spiritual
M’vaaaai
Amuzant articolul oricum. Uite cum am reusit sa rad un pic astazi. Multumesc.
Nu era ayahuasca. Si nici nu este nevoie de asa ceva. Creierul secreta natural aceste substante, inclusiv atunci cand te rogi/meditezi. Cand vizualizezi. Practic, construiesti „realitatea”. Ca si decorporarea, insa trebuie sa ai grija sa nu intre „altcineva” in „haina”, cand „pleci” la „plimbare”.
Un mare actor, disparut dintre noi
Nu se prinde nici scaiul-vânăt, nici brânca-ursului de el. Probabil e cauciucat iar textele nu sunt secretate de el.
la schizofrenici ayahuasca nu functioneaza:
incercatzi cu altceva mai tare!
podcast emisiuni pentru unii care vor sa fie si ei mari realizatori .bendeac cu unu draghici,hai sa vorbim sa ne aflam in treaba.
” FRAIERII NU MOR, DOAR SE SCHIMBA”..!!
Tot e bine că ajungând pietricele în stomac devenit rânză (pipotă) și de acolo în intestine nu a făcut o revelatoare ocluzie intestinală (încurcătură de mațe). Ceva efect a avut conținutul pachetului, nu ne spune câți dolari a costat, că e amnezic la cine i-a făcut legătura cu livratorul din benzinărie și care benzinărie. Detaliile cu lighean și probabil irigator penibile.
muhahahahahaha
da, cind vrei sa faci lucruri pe genunchi pe care n-ai nicio sansa sa le patrunzi intre doi mici si o bere, tu intilneste-te cu tipi care iti dau ayahuasca prin benzinarii…
ha ha ha
asa client, asa furnizor! mai pe inteles, ai primit ceea ce ai crezut tu ca este chestia aia spirituala la care te-ai gindit tu…