Cezat Irimia a anunțat marți seară, în emisiunea ”100%” de la Realitatea Plus, că Alianța Pacienților Cronici o va acționa în judecată pe Ioana Mihăilă din cauza lipsei medicamentelor vitale. Conform acestuia, pacienții sunt condamnați la moarte de Ministerul Sănătății.
Președintele Alianței a precizat că, în prezent, sute de mii de pacienți nu își găsesc tratamentul în țară. Acesta a amintit și că în noiembrie – decembrie 2020 au murit cu 10.000 mai mulți pacienți non-Covid decât în aceeași perioadă din 2019.
”Peste 1.000 de pacienți cu o formă de leucemie sunt condamnați la moarte de Ministerul Sănătății prin lipsa Vesanoidului, din ianuarie.
M-am săturat de cinismul celor care conduc ministerul Sănătății, de promisiuni, ordine semnate, de ipocrizie și de iresponsabilitate. Chiar nu mai acceptăm asemenea lucruri și vom acționa în judecată pe doamna ministru, în nume personal, pentru că nu se mai poate.
Sunt câteva sute de mii de pacienți care nu își găsesc astăzi tratamentul în România. Uitați-vă ce profesii au secretarii de stat din minister. Singurul cu care se poate discuta acolo este Andrei Baciu. Cine să facă strategii?! Am politizat la maximum sistemul de Sănătate, am pus membri de partid la conducerea spitalelor, a unor entități din Sănătate, cine să construiască strategii, cine să le scrie?!”, a spus Irimia.
GENOCIDUL in sistemul medical romanesc este o realitate !:spitale inchise de 18 luni !,bolnavi cronici ignorati de 18 luni ,interventii chirurgicale amanate ,lipsa medicamente pentru bolnavii de cancer.Vieti distruse !,CUI II PASA DE SUTELE DE MII DE BOLNAVI CRONICI ?. BANII II LUATI PENTRU SANATATE ,PENTRU PENSII,SUNT DIN MUNCA NOASTRA ,DAR II CHELTUITI VOI ,VOI CEI CARE N-ATI FACUT NIMIC PINA CAND ATI TABARAT IN POLITICA SI LA CIOLAN !,VOI GASTILE DE NEISPRAVITI.