R. Moldova, referendum pentru aderare

Curtea Constituțională a decis

De L.V.
R. Moldova, referendum pentru aderare

Curtea Constituțională a decis

Curtea Constituțională a decis organizarea unui referendum privind aderarea Republicii Moldova la UE.  Va avea loc în octombrie, a anunțat,    Maia Sandu, președintele Republicii Moldova.

„Curtea Constituțională a decis – referendumul privind aderarea la UE este constituțional, poate avea loc pe 20 octombrie și va conține întrebarea: `Sunteți pentru aderarea Republicii Moldova la Uniunea Europeană?`”, a scris marți, pe Facebook, Maia Sandu.

”Acum este nevoie de unitate”

„Avem nevoie de unitate, avem nevoie de implicarea fiecărui partid, organizație civică, cetățean, ca împreună sa garantăm pacea și bunăstarea pentru moldoveni. Uniți pentru Moldova Europeană vom reuși să îndeplinim obiectivul nostru comun – ca moldovenii să trăiască în pace, demn și liber într-o țară europeană puternică”, a mai spus Maia Sandu.

Distribuie articolul pe:

14 comentarii

  1. Doar un unic, alt comentator, a pus problema REINTREGIRII, restul isi executa misiunile imperturbabili…Unul dintre IENICERII astia a contestat chiar VALOAREA REFERENDUMULUI in incercarea de a o discredita pe Ma Maia, fiind convins ca e „amerloca” si nu
    CAMARADA DE ARME!? Cand cu ANEXAREA samavolnica a Peninsulei UCRAINENE Crimeea acest ticacalos invoca „referendumul”…Altii pun problema nerezolvata Transnistria, problema creata de 33 de ani de URSS-Eltzin/Rasputin!? Vezi Doamne, „litigii teritoriale” nerezolvate!?
    Cu cine/Cu ce stat e in litigiu teritorial „republica moldova”, prapad Ditule?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.