Adio și n-am cuvinte, varianta Băsescu

Pe 1 februarie anul trecut, Traian Băsescu anunța pe Facebook că se retrage din funcția de președinte al Partidului Mișcarea Populară…

Adio și n-am cuvinte, varianta Băsescu

Pe 1 februarie anul trecut, Traian Băsescu anunța pe Facebook că se retrage din funcția de președinte al Partidului Mișcarea Populară…

Traian Băsescu și-a anunțat din nou retragerea, de data aceasta din activitatea politică. Cu un partid în degringoladă, Băsescu a susținut într-o discuție la B1 TV privind alianțe la alegerile europarlamentare, că el nu vrea să candideze pentru un loc în Parlamentul European şi că după finalizarea mandatului de senator îşi încheie activitatea politică.

„Doi oameni nu pot fi liderii acestei alianţe – eu, pentru că nu vreau şi Orban, pentru că nu poate. Am spus-o în glumă. (…) Eu nu mai am mize personale. Gata. După mandatul ăsta îmi închei activitatea politică”, a declarat fostul președinte joi seară.

Nu este prima oară când Băsescu vorbește despre o retragere.

Pe 1 februarie anul trecut, Traian Băsescu anunța pe Facebook că se retrage din funcția de președinte al PMP, lucru care nu s-a mai întâmplat.

„Sincer, cred că mi-am atins obiectivul politic de a crea un partid nou şi mi-am încheiat şi misiunea politică în fruntea Partidului Mişcarea Populară.
În 2014, Partidul Mişcarea Populară a reuşit să intre în Parlamentul European. La legislativele din 2016, Partidul Mişcarea Populară a reuşit să intre în Parlamentul României.
Există o osatură sănătoasă a partidului, pe care o nouă generaţie de politicieni să poate să construiască un partid puternic.
Eu consider că, de azi, începând cu reluarea lucrărilor Parlamentului, mi-am încheiat mandatul în funcţia de preşedinte al PMP şi voi declanşa imediat procedurile de predare a ştafetei către cei care trebuie să preia responsabilitatea evoluţiei partidului. Să avem zile bune.
PS-să nu înțelegeți greşit, voi rămâne senator PMP şi membru al acestui partid, dar cei care vor conduce partidul pentru alegerile din 2019-2020 trebuie să-l preia de pe acum. Chiar evoluţia politică din ţară, cere oameni noi”, scria Traian Băsescu atunci în plin protest generat de adoptarea Ordonanței 13.

Noul anunț al lui Băsescu privind retragerea vine în contextul dezertărilor din PMP.

Marți, fostul președinte a anunţat că va propune la congresul partidului să fie denunţată fuziunea cu UNPR, despre care a spus că „începe să devină toxică”.

Distribuie articolul pe:

12 comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.